Noi bilete de tratament pentru pensionarii din judeţ

706

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul patru din acest an, cu plecare în prima decadă a lunii aprilie, mai precis între 21 şi 24 aprilie.

Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Bala, Buziaş, Covasna, Geoagiu, Moneasa şi Olăneşti. Titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor în zilele de 12, 13 şi 18 aprilie 2017, prezentând cuponul de pensie pe luna anterioară, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate până pe data de 18 aprilie se vor redistribui pe 19 aprilie 2017, de la ora 08.00 dimineaţa. La ridicarea biletelor, beneficiarii sunt obligaţi să aibă asupra lor cuponul de pensie pe luna trecută, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată. Şi pentru această serie au rămas 36 de locuri nerepartizate care se pot elibera la cei interesaţi de aceste staţiuni, după cum urmează: 28 la Bala, unul la Geoagiu, cinci la Buziaş şi două la Moneasa.
Biletele repartizate, cât şi cele rămase nerepartizate, se eliberează conform programului de eliberare afişat la sediul Casei de Pensii, cât şi pe pagina de internet a instituţiei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
Următoarea serie va fi cu plecare în intervalul calendaristic 7 – 8 mai 2017. “De aceste bilete de tratament pot beneficia: pensionarii sistemului public de pensii; asiguraţii sistemului public de pensii (salariaţi/şomeri); beneficiarii unor legi speciale. În acest an, nu beneficiază de bilete de tratament prin Casele Teritoriale de Pensii pensionarii din alte sisteme de pensii – MApN, MAI, SRI. Lista cu persoanele care au primit repartiţie pentru această serie se află afişată la sediul instituţiei şi pe pagina web”, au menţionat reprezentanţii CJP Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.