Ziua Poliţiei, cu filme, expoziţii şi avansări în grad

467
politie (8)Ziua de 25 martie, Ziua Naţională a Poliţiei, a fost marcată la Târgu-Jiu prin mai multe evenimente. Au avut loc avansări în grad atât la termen cât şi înaintea executării stagiului minim.

De asemenea, porţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj au fost deschise pentru curioşi, iar mai târziu, la secţia de artă a Muzeului Judeţean Gorj a avut loc o expoziţie organizată tot de IPJ Gorj. Tot ieri a fost urmărit şi filmul „Poliţist, adjectiv”, care a fost proiectat la teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, eveniment la care au participat şi câteva dintre vedetele filmului.

De ziua lor, poliţiştii gorjeni au avut parte de foarte multe activităţi. Nu mai puţin de 183 de cadre au fost avansate. Dintre aceşti poliţişti, 11 au fost avansaţi înainte de împlinirea stagiului minim, fiind vorba despre cinci ofiţeri şi şase agenţi de poliţie. De asemenea au fost avansaţi şi la termen 130 de agenţi şi 42 de ofiţeri. Evenimentul s-a petrecut într-un cadru oficial, la sediul IPJ Gorj.
Porţi deschise la IPJ Gorj
Tot ieri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi-a deschis porţile pentru toţi curioşii, aceştia dovedindu-se a fi mai mulţi copii. Micuţii au avut parte de un spectacol pe toată cinstea, participând la mai multe demonstraţii realizate de către oamenii legii. Copiii au putut vedea şi câinii poliţişti, armele din dotare, despre care li s-a explicat cum funţionează, precum şi autovehicule dotate şi motoscutere ale IPJ-ului. Încântaţi peste măsură, micuţii au avut tot felul de curiozităţi la care poliţiştii au răspuns cu amabilitate, uitând, pentru o zi, că trebuie să exprime duritate.
Expoziţii peste expoziţii
Muzeul de artă din Târgu-Jiu a fost şi el gazda unor evenimente organizate de către poliţişti. Chiar dacă aceştia nu frecventează prea des muzeul, ieri au fost prezenţi în număr destul de mare. Oamenii legii nu au fost însă singurii care au participat la expoziţie, Dana şi Dragoş Bucur, unul dintre actorii filmului „Poliţist, adjectiv”, alături de gorjeanul Ionuţ Stoica, au vizitat şi ei muzeul şi expoziţia. Aceasta a fost împărţită pe trei secţiuni şi anume o mini-expoziţie de fotografie cu tatuaje ale infractorilor arestaţi de-a lungul timpului, o expoziţie de piese de patrimoniu furate şi recuperate, fiind vorba despre obiecte bisericeşti şi icoane, precum şi o expoziţie de arme, de asemenea confiscate de la infractori.
Poliţiştii, la film
Ultimul eveniment organizat de către poliţişti de ziua lor a fost proiectarea filmului „Poliţist, adjectiv”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, la acesta participând o parte dintre actorii care au jucat în realizarea cinematografică. Cei care s-au aflat în mijlocul atenţiei au fost soţii Dana şi Dragoş Bucur, actorul făcând parte din distribuţia filmului, împreună cu actorul gorjean Ionuţ Stoica.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here