Comisie mixtă, pentru problemele romilor

344
Romii din judeţul nostru vor avea parte de o mai bună consiliere în urma realizării unei comisii mixte. Din aceasta fac parte inclusiv subprefectul Marcel Romanescu şi directori ai instituţiilor deconcentrate.

Potrivit consilierului prefectural pe probleme de romi, Alin Bobu, comisia va fi întrunită lunar şi în cadrul ei se vor discuta problemele cu care se confruntă cetăţenii din această etnie. „Noi aşa ne-am gândit, că este cea mai bună soluţie să instituim această comisie mixtă. Noi vom merge, pe cât posibil, şi în teren pentru a vedea problemele romilor”, a spus Bobu.
Şcoli şi locuinţe
Una dintre marile probleme cu care se confruntă este acea a locuinţelor romilor. Mulţi dintre ei stau în condiţii mizere, în clădiri care stau să pice. „Trebuie să vedem cum rezolvăm problema clădirilor în care stau aceşti oameni, să încercăm, pe cât posibil, să le reabilităm. Pentru asta vom vorbi şi cu primarii, să ne ajute cât pot”, a completat consilierul. O altă mare problemă este cea a şcolarizării. Mulţi dintre copiii romi fie nu sunt trimişi la şcoală, fie abandonează după numai câţiva ani. Bobu a spus că o eventuală soluţie ar fi, în primul rând, implicarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi a administraţiei locale, în încercarea de a conştientiza părinţii despre importanţa şcolarizării.
Ţara cu cei mai mulţi romi din Europa
Problemele dezbătute vor fi soluţionate în cadrul comisiei, iar echipe mixte vor merge în teritoriu pentru a avea grijă ca aceste soluţii să fie puse în practică. Reprezentanţii romilor mai spun şi că lucrează la un plan de soluţii la nivelul fiecărei comunităţi în parte, plan care va fi prezentat şi primarilor, aceştia trebuind să sprijine realizarea măsurilor necesare. „Noi lucrăm la un plan pe care îl vom pune primarilor pe masă. Aceştia trebuie să ne ajute să identificăm dar şi să rezolvăm problemele romilor pe care îi au în comunitate. România este ţara cu cei mai mulţi romi din cadrul Uniunii Europene”, a mai spus Bobu. Deşi judeţul nostru nu are cea mai mare comunitate de romi din ţară, numărul persoanelor din această etnie nu este de neglijat.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here