Comerţul şi taximetria din Motru, sancţionate

442
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului de Muncă (ITM) Gorj au amendat săptămâna trecută patru societăţi din municipiul Motru care utilizau munca la negru. Patronii aveau ca domenii de activitate comerţul şi taximetria, iar cele patru sancţiuni aplicate au o valoare de 15.000 de lei.

„Societăţile depistate au fost sancţionate pentru că aveau la muncă cinci persoane fără condiţii legale de angajare, dintre care o femeie. Reprezentanţii ITM au aplicat în total nouă sancţiuni unui număr de şapte angajatori, dintre care şase amenzi a căror sumă se ridică la 22.500 de lei. Sancţiunile s-au dat şi pentru nedepunerea documentelor obligatorii la ITM Gorj, nerespectarea termenului legal de înregistrare a contractelor individuale de muncă, precum şi a declaraţiilor lunare”, a declarat Gheorghiţă Cuzma, purtător de cuvânt al ITM Gorj.

De altfel, inspectorii de muncă au efectuat şi 15 controale la tot atâtea societăţi de pe raza municipiului Târgu-Jiu privind respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în sectoarele comerţ, alimentaţie publică şi transporturi. „Pentru neregulile constatate am aplicat patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.000 de lei. La aceleaşi societăţi vom reveni în perioada următoare cu controalele pentru a vedea dacă au pus în aplicare măsuri dispuse de inspectorii de muncă”, a menţionat Cuzma.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here