Locuinţele sociale din Iezureni atribuite beneficiarilor

572

locuinte2 facuta de mineAutorităţile locale ale municipiului Târgu-Jiu au înmânat în cursul dimineţii de vineri cheile a 24 de locuinţe sociale în zona cartierului component Iezureni.

Acolo au fost construite de către Primăria Târgu-Jiu patru pavilioane a câte 24 de garsoniere, iar o parte dintre acestea au fost atribuite vineri. Majoritatea solicitanţilor sunt oameni evacuaţi din casele naţionalizate, dar şi cazuri sociale, cetăţeni care nu au un venit şi un acoperiş deasupra capului. La repartizare au fost prezenţi primarul municipiului, Florin Cârciumaru, Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei, Raul Chiriaş, şeful de la Investiţii, dar şi Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărie Comunală.

Odată cu înmânarea cheilor de la garsoniere, cele 24 de familii au primit şi câte un ghiveci cu flori, actul de proprietate, dar şi o sticlă de şampanie pentru a sărbători faptul că de acum vor avea unde locui. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât unii dintre cetăţeni era destul de bolnavi. Ca exemplu, putem aminti o femeie care nu vede lumina zilei absolut deloc, şi care, datorită Centrul social de urgenţă pentru persoanele fără adăpost – Casa „Iris” din municipiu, aceasta se mai putea refugia câteva luni acolo. Acum, aceasta va locui într-o garsonieră alături de familie.
locuinte3 facuta de mineCârciumaru mai promite alte 100 de garsoniere
Florin Cârciumaru a dorit să precizeze că „locuinţele respective sunt construite pe un program special cu destinaţia specială pentru cei care au locuit sau mai locuiesc în case naţionalizate. Cu toate greutăţile care au existat şi există la ora actuală la nivel de ţară, am reuşit să atragem fonduri”. El a ţinut să le spună noilor proprietari să aibă grijă de garsoniere şi să se ocupe de racordarea la alimentarea cu energie electrică şi gaze.
Totodată, edilul municipiului a mai declarat că în acest an vor mai preda un număr de 48 garsoniere cu destinaţia de locuinţe sociale. „În acest an vom demara construcţia în zona Narciselor a încă 160 de garsoniere tip ANL pentru tinerii căsătoriţi târgujieni”.
Conform şefului Compartimentului de Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, construcţia locuinţelor de la Iezureni a costat 20 de miliarde de lei vechi, sumă ce include şi racordarea la diverse utilităţi.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here