În Târgu-Jiu – Conductă îngheţată de ger

306

conductaTemperaturile foarte scăzute înregistrate în cursul nopţii de duminică au afectat una dintre conductele de apă de pe Bulevardul Republicii din Târgu-Jiu.

Ieri la primele ore ale dimineţii, valuri de apă ieşeau din mijlocul sensului giratoric şi se împrăştiau pe străzi, spre stupoarea puţinilor trecători care erau în zonă. Apa părea incontrolabilă, mai ales că la faţa locului nu era atunci niciun specialist.

O echipă de la SC Aparegio SA a intervenit însă la faţa locului, declară cei din conducerea societăţii, muncitorii săpând o groapă de peste doi metri chiar pe suprafaţa sensului giratoriu de pe această stradă. Conducta din fontă a fost fisurată, pe lângă ger alte cauze care au determinat ruptura fiind trepidaţiile maşinilor care traversează zona şi vechimea conductei. După câteva ore de muncă defecţiunea a fost remediată, în urma avariei suferind, în special, locatarii blocurilor din zona în care a avut loc avaria. ,,Au fost afectate blocurile de pe bulevardul Republicii, cea din fosta clădire a IRE-ului, blocul în care se află Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, câteva case şi două blocurile de pe strada Al.I.Cuza, în special apartamentele de la ultimele etaje ale celor două imobile”, a declarat directorul Popescu. Directorul SC Aparegio SA, Ion Popescu a declarat, de asemenea, că, din cauza gerului, în oraş s-au mai înregistrat câteva incidente, minore însă,de tipul: cişmele îngheţate sau afectarea a unor apometre. În cartiere au fost dublate însă echipele de intervenţie ale Aparegio SA, pentru ca evenimentele neplăcute datorate gerului să fie mai uşor rezolvate.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here