Târgujienii plătesc impozite şi taxe mai mari în anul fiscal 2010

347

mariana budulan facuta de mineDe vineri, Direcţia Publică de Venituri Gorj şi-a deschis ghişeele pentru cetăţenii care au dorit să scape de grija achitării taxelor şi impozitelor pe anul 2010.

„Vineri s-au strâns câteva persoane la ghişeele din cele trei locaţii ale DPV Târgu-Jiu, dar ne aşteptăm la aglomeraţie spre sfârşitul lunii martie când expiră perioada în care beneficiarii care îşi plătesc dările pot avea parte de o bonificaţie de 10%”, ne-a declarat Marian Budulan, şefa DPV Târgu-Jiu.

Din păcate, pentru târgujieni şi nu numai, ei vor fi nevoiţi să plătească taxe şi impozite şi cu până la 20% mai mari. Astfel, impozitul pe clădiri s-a majorat cu 20,4%, cel pe teren cu 20,5%, iar cel pentru automobile variază între 14,3%- 21%. Târgujienii care au o maşină cu 1.700 centimetri cubi şi care anul trecut plăteau o taxă de 135 lei, în 2010 aceştia vor scoate din buzunare suma de 162 lei, iar cei a cărora maşină are 3.500 centimetri cubi vor plăti un impozit pe acest an de 6.508 lei, faţă de 2009 când plăteau 5.401 lei. Alături de aceste impozite, târgujienii vor plăti cu 20% mai mult pentru eliberarea certificatului de urbanism şi a nomenclaturii stradale.
Categoriile care beneficiază de scutire la plata acestor impozite sunt târgujienii care au în îngrijire copii cu handicap grav sau accentuat, cetăţeni cu dizabilităţi, văduve, deţinuţi politici şi veterani de război. „Tot de scutire beneficiază şi copiii orfani de ambii părinţi şi care n-au împlinit vârsta de 18 ani, precum şi cetăţenii cu venituri de sub 100 lei/ membru de familie. De o bonificaţie de 50% beneficiază şi familiile ale căror venituri pe membru de familie nu depăşeşte 500 lei”, a mai completat şefa DPV Târgu-Jiu.
Încasări multe la începutul lui 2009
Anul trecut a fost unul de bun augur pentru bugetul DPV Târgu-Jiu. „În prima perioadă a lui 2009 am reuşit să atragem cu 3 milioane lei mai multe încasări decât în aceeaşi perioadă a lui 2008. Sperăm ca şi în 2010, dacă nu putem depăşi aceste cifre, măcar să fim la nivelul lor”, a mai declarat Mariana Budulan. Tot aceasta a mai spus că în 2009 au existat târgujieni care şi-au plătit dările către stat cu ajutorul cardului la cele trei sedii ale DPV, respectiv zona Gării, Debarcader şi 9 Mai, însă nu s-au făcut plăţi prin intermediul internetului.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here