Studenţii donează o şansă la viaţă

388

donare sangeBanca de sânge a Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu – Jiu se va îmbogăţi, tinerii studenţi urmând să doneze zilele viitoare, în cadrul campaniei „Sângele înseamnă viaţă! Donează sânge!”.

Campania de donare de sânge a ajuns deja cunoscută în rândul tinerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu – Jiu iar cei mai curajoşi dintre ei se lasă înţepaţi şi donează sânge pentru semenii lor, gândindu-se că poate chiar rude sau cunoscuţi vor avea nevoie de o transfuzie. „Sângele înseamnă viaţă! Donează sânge!” este o campanie care se desfăşoară în perioada 23-27 noiembrie 2009 şi care a ajuns la ediţia cu numărul patru. Organizatori sunt Liga Studenţilor din Universitatea “Constantin Brâncuşi” – LSUCB – şi Uniunea Naţională a Tuturor Studenţilor din România – UNSR –, în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi Centrul de Transfuzie Sanguină.
Tinerii sunt responsabilizaţi
Potrivit purtătorului de cuvânt al LSUCB, Ana Vieru, scopul campaniei este responsabilizarea studenţilor şi a tinerilor, în general, în ceea ce priveşte importanţa unui astfel de gest. Viitorii donatori sunt aşteptaţi, începând de astăzi, până vineri, la Centrul de Transfuzie sanguină, între orele 08.30 şi 10.30. “Avem o experienţă de doi ani în ceea ce priveşte organizarea campaniilor de donare sangvină. Suntem conştienţi că există foarte multe persoane care au nevoie de transfuzii şi sperăm ca studenţii care donează să fie conştienţi de importanţa pe care o reprezintă gestul lor. Ne dorim ca numărul acestora să scadă pe măsura creşterii campaniilor de acest gen în rândul tinerilor”, a declarat Ana Vieru.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here