CJAS a efectuat 25 de controale, în noiembrie

756

Casa Județenă de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a efectuat în luna noiembrie 25 de controale din care cinci au fost operative. Între furnizorii verificați se află și Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, precum și 13 medici de familie, dar și 6 farmacii.

În luna noiembrie, potrivit conducerii CJAS Gorj, unul din controalele operative a vizat Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu care a pierdut baza de date aferentă primei jumătăți a lunii octombrie. Conducerea unității susține că datele au fost recuperate în totalitate, lucru confirmat și de către CJAS Gorj. ”Am fost la spital să vedem despre ce este vorba și nu s-a constatat nimic în neregulă. Serviciile au fost validate pe on line, deci nu aveam cum să pierdem evidența lor”, a spus Daniel Șurlea, președintele CJAS Gorj.
În luna noiembrie, Corpul de control al CJAS a efectuat controale tematice la 13 medici de familie, cărora li s-au imputat 5.478 de lei; de asemenea, un control s-a făcut la medicii specialiști din ambulatoriu, unde s-a imputat 363 de lei; au fost efectuate verificări și la șase farmacii, unde s-au imputat 818 de lei.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.