Mihai Constantinescu va cânta pentru copiii din Târgu-Jiu

451

amfiteatru centru (1)Amfiteatrul din centrul municipiului Târgu Jiu va fi inaugurat, cel mai probabil, pe data de 1 octombrie. Primii care vor evolua pe scena acestuia sunt elevii Palatului Copiilor Târgu Jiu,

dar şi interpretul de muzică uşoară, Mihai Constantinescu. Deschiderea anului şcolar pentru elevii Palatului Copiilor din Târgu Jiu va avea loc pe data de 1 octombrie, în centrul municipiului. Cu această ocazie va fi inaugurat şi amfiteatrul. Pe scena acestuia vor urca mai mulţi artişti, potrivit directorului Palatului Copiilor, spectacolul fiind împărţit în trei părţi. Astfel, timp de o oră, elevii vor demonstra ce au învăţat, fiind urmaţi de profesorii şi copiii care studiază muzică populară, evenimentul fiind încheiat printr-un recital susţinut de Mihai Constantinescu. „Este bine că va fi în centrul oraşului. Mă interesează să fie cât mai mulţi oameni, să vadă ce înseamnă Palatul Copiilor şi astfel să crească prestigiul instituţiei”, a declarat Ciolacu.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here