Vama Gorj va lucra în sistem informatizat

541
pag.economie-vamaÎncepând cu 28 septembrie, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj va implementa un sistem computerizat pentru monitorizarea mişcărilor produselor accizabile. Sistemul, denumit EMCS (Excise Movement Control System), va fi util în diminuarea fraudei, prin crearea unui sistem de schimb de informaţii rapid între autorităţile fiscale/vamale cu atribuţii în administrarea accizelor.

Prin acest sistem se introduce o procesare electronică a declarării, monitorizării şi închiderii circuitului mişcărilor intracomunitare de produse accizabile aflate în regim suspensiv. O înregistrare electronică denumită eDAI va fi creată de către expeditor şi trimisă electronic către destinatar. Aceasta va fi recepţionată în timp real şi va fi validată de către administraţiile statelor membre de expediţie şi destinaţie. Bazele de date, care vor fi implementate şi operaţionale, vor fi actualizate zilnic. Printre altele, acest sistem permite statelor membre Uniunii Europene să simplifice regulile existente pentru mişcările comerciale, inclusiv pentru vânzările la distanţă de produse accizabile dintr-un stat în altul.

Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here