Electrocasnice „prăjite” la Pârâul de Pripor

451
O suprasarcină electrică a lăsat fără aparatură electrocasnică cel puţin câteva zeci de familii din satul Pârâul de Pripor, din comuna Godineşti. Incidentul s-a produs duminică după-amiază, când localnicii s-au trezit că din televizoarele sau frigiderele lor iese fum şi că nimic din ceea ce aveau băgat în priză nu mai funcţionează.

Sătenii şi-au dat seama că o problemă la reţeaua de electricitate le-a creat pagube majore la fiecare, aceştia plângându-se de faptul că aparatele arse erau majoritatea achiziţionate în rate. Păgubiţii vor ca furnizorul de electricitate să le repare aparatele distruse, purtătorul de cuvânt al CEZ Oltenia, Dan Popescu, afirmând că unitatea îi aşteaptă pe abonaţii în cauză să vină la Centrul pentru Relaţii cu Clienţii din Târgu Jiu pentru a depune o sesizare. Popescu estimează că vreo câteva zeci de familii ar putea fi în situaţia respectivă. Păgubiţii spun însă că mult mai normal ar fi ca firma de electricitate să trimită o comisie la ei în sat şi să facă inventarul la fiecare abonat, decât să vină ei toţi la Târgu Jiu. Primarul localităţii, Gheorghe Corbeanu, declară şi el că a sesizat personal de două ori firma de electricitate cu privire la pericolul existent la un transformator electric, edilul spunând că nimeni nu a venit să remedieze defecţiunile sesizate.

Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here