Statistici pe 2009 ale Gărzii Financiare Gorj

495
De la începutul anului 2009 şi până în prezent, Garda Financiară Gorj a dispus acţiuni de control la 1.695 de agenţi economici, din care, la un număr de 1.233 au fost constatate încălcări ale legislaţiei economico-financiare. Astfel, au fost aplicate amenzi contravenţionale de peste 2.500.000 RON şi confiscări de bunuri de peste 600.000 RON.

De asemenea, au fost încasate sume de peste 1.800.000 RON din amenzi contravenţionale, iar alt jumătate de milion de lei a revenit din confiscări de sume şi valorificări de mărfuri. În acest an s-a realizat şi o creştere a calităţii actelor de control întocmite de către Garda Financiară Gorj, contestaţiile depuse de agenţii economici sancţionaţi scăzând semnificativ faţă de anul trecut: 23 de contestaţii în 2009, faţă de 40 de contestaţii primite în aceeaşi perioadă a lui 2008. Şi numărul de soluţii definitive şi irevocabile pronunţate în favoarea instituţiei, raportul fiind de 14 soluţii favorabile faţă de doar cinci pronunţate în defavoarea Gărzii Financiare.

Cele 108 sesizări venite de la populaţie s-au referit în principal la legalitatea actelor de comerţ, aprovizionarea şi comercializarea mărfurilor fără documente legale de provenienţă, sau prin săvârşirea altor infracţiuni de către filiere care acţionează prin folosirea unor firme fantomă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here