Schimbările în trafic continuă în Tg-Jiu

541

drumuri (4)Primăria Tg-Jiu va continua schimbările în ceea ce priveşte sensurile de circulaţie în Tg-Jiu. Reprezentanţii municipalităţii spun că schimbările vizează mai multe intersecţii printre care şi Bulevardul Brâncuşi cu strada Traian, strada Magheru cu Traian, intersecţia străzilor Geneva, Traian şi Griviţa şi altele. „Studiul de trafic are continuitate şi, până la sfârşitul anului, vom mai face unele schimbări, tot pentru evitarea ambuteiajelor”, a declarat Marius Ionescu director tehnic în cadrul Primăriei Tg-Jiu.

Sensurile giratorii încă mai bulversează şoferii
Anunţarea altor modificări va provoca dureri de cap şi mai mari participanţilor la trafic. Circulaţia din Târgu Jiu este, în continuare, îngreunată de schimbările care s-au realizat în urmă cu patru zile, totuşi, potrivit lui Marius Ionescu, din cadrul primăriei municipiului, nu au fost înregistrate evenimente auto.
Din dimineaţa zilei de 7 august, în Târgu Jiu au intrat în vigoare mai multe schimbări în ceea ce priveşte traficul. Astfel, pe axa Unirii au fost date în folosinţă trei sensuri giratorii. Prezenţa unor semafoare aflate la distanţe între 12 şi 18 metri de acestea au indus şi induc, în continuare, participanţii la trafic în eroare. Oamenii nu înţeleg de ce mai există aceste semafoare dacă tot sunt sensuri giratorii şi nu ştiu ce să ia în calcul, culoarea verde sau prioritatea pe care trebuie să o acorde. Potrivit lui Marius Ionescu, „semafoarele reglementează trecerea pietonilor şi, din cauza distanţei la care se află de sensurile giratorii, nu vizează intersecţiile”. Astfel, în momentul în care la semafor apare culoarea verde, toţi participanţii la trafic intră în intersecţie unde trebuie respectate regulile de circulaţie ca atare, toţi acordând prioritatea specifică sensului giratoriu. Pentru a evita, totuşi, neplăcerile, poliţiştii comunitari şi cei de la rutieră su fost prezenţi mai mereu în stradă, în punctele „fierbinţi”.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here