108 candidați din Gorj, validați pentru Definitivat

765

Dosarele a 108 dintre cele 135 de cadre didactice din județul Gorj care s-au înscris anul acesta în vederea susținerii examenului de definitivare în învățământ au fost validate de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj. Cei 108 candidați vor susține prima etapă a examenului până la sfârșitul lunii martie, urmând ca proba scrisă să se desfășoare în cursul lunii aprilie.

Prima etapă a examenului de definitivare în învățământ constă în susținerea inspecțiilor de specialitate și evaluarea portofoliului profesional ale candidaților; această etapă se va încheia pe 31 martie 2017. Inspecţiile de specialitate se efectuează la 4 activităţi didactice, se evaluează prin note de la 1 la 10 care nu pot fi contestate şi sunt valabile numai în sesiunea pentru care candidatul s-a înscris. Portofoliul profesional evaluează nivelul de competenţă didactică, cu accent pe adaptarea pregătirii psihopedagogice la specificul clasei/grupei selectate. Portofoliul este alcătuit de fiecare candidat pe parcursul unui semestru, pentru una din clasele/grupele din norma didactică la care îşi desfăşoară activitatea, cu respectarea precizărilor formulate în programa de pedagogie şi a elementelor de psihologie şcolară în vigoare, corespunzătoare funcţiei didactice ocupate. Portofoliul profesional personal cuprinde curriculum-ul vitae, autoevaluarea portofoliului profesional şi o scrisoare de intenţie, având între 200 şi 400 de cuvinte, în care se prezintă motivaţia participării la examenul de definitivat, obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoevaluarea activităţii/experienţei câştigate pe parcursul semestrului, autoaprecierea portofoliului profesional şi propuneri de ameliorare. De asemenea, portofoliul profesional conţine un raport de progres şcolar, însoţit de următoarele documente-suport: planificări (anuale, semestriale şi pe unităţi de învăţare), minimum 10 proiecte didactice (pentru tipuri de lecţii diferite), instrumente de evaluare (un test predictiv, cu baremul aferent, rezultatele testării, măsuri), catalogul profesorului şi resursele didactice adaptate nivelului clasei/grupei.definitivat

Evaluarea portofoliului profesional personal se realizează de comisia care efectuează inspecția, conform grilei prevăzute în metodologie, în ziua în care este efectuată a doua inspecţie de specialitate. Portofoliul profesional personal este notat cu note între 1 şi 10. Nota acordată nu poate fi contestată. Completarea dosarelor şi validarea datelor de înscriere existente în aplicaţia electronică se va face în perioada 31 martie-10 aprilie, iar proba scrisă se va desfășura pe 20 aprilie. Spre deosebire de anii precedenți, candidații vor avea de soluționat doar două subiecte: un subiect va fi centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%), iar celălalt subiect pe metodica predării specialității (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. Pentru a putea susține proba scrisă, pe lângă condițiile privind vechimea efectivă de predare și calificativul Bine sau Foarte bine, candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Mai exact, media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective. Nota minimă de promovare a întregului examen a rămas 8, dar spre deosebire de sesiunile anterioare, în care nota la examen era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea 2017 nota va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă. Primele rezultate ale Definitivatului vor fi afișate în cursul zilei de 25 aprilie 2017. Contestațiile se depun în perioada 25-26 aprilie 2017. Faţă de sesiunea 2016, în sesiunea 2017, în cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nota acordată de comisia de evaluare este mai mică de 1 punct sau egală cu 1 punct, rămâne definitivă nota acordată de comisia de contestaţii. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 aprilie 2017. În metodologie se prevede că ”în cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nota acordată de comisia de evaluare este mai mică de 1 punct sau egală cu 1 punct, rămâne definitivă nota acordată de comisia de contestaţii. Dacă diferenţa dintre nota finală acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nota finală stabilită în urma evaluării iniţiale este mai mare de 1 punct, se constituie, prin decizia inspectorului şcolar general, o nouă subcomisie de recorectare, alcătuită din 2 membri evaluatori, unul dintre evaluatori provenind din comisia de evaluare, iar celălalt evaluator provenind din comisia de contestaţii”. Reamintim că înscrierea la examenul de definitivare în învățământ, sesiunea 2017, s-a desfășurat în prima săptămâna a lunii octombrie, pe baza unui dosar ce trebuia să conțină mai multe documente: fişa de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ, completată şi confirmată de conducerea unităţii de învăţământ şi semnată de candidat; copii ale actelor de studii în baza cărora se face înscrierea la examen, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unităţii de învăţământ; document certificat „conform cu originalul” de către conducerea unităţii de învăţământ, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale privind absolvirea programului de pregătire psihopedagogică şi metodică; copii ale următoarelor documente, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unităţii de învăţământ: decizia de repartizare pe post, buletin/carte de identitate, certificat de naştere, document privind schimbarea numelui; adeverinţă privind calificativul „Bine” sau „Foarte bine” acordat pentru anul şcolar precedent anului în care se susţine proba scrisă. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Cadrele didactice care nu obţin definitivarea în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. Cadrele didactice aflate în anul şcolar 2016-2017 la debutul carierei vor parcurge doar etapele eliminatorii (inspecţiile + evaluarea portofoliului), urmând ca proba scrisă să fie susţinută în sesiunea 2018, după finalizarea stagiului de practică de un an, prevăzută de normele legale în vigoare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.