Noi bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

696

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul 18 din acest an, cu plecare în perioada 13 – 17 noiembrie 2016.

Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane şi Olăneşti. Până miercuri, 9 noiembrie inclusiv, titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor, ei fiind obligaţi să aibă asupra lor cuponul de pensie pe luna octombrie, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate se vor redistribui pe 10 noiembrie, de la ora 08.00 dimineaţa.
Şi pentru această serie au rămas 77 de locuri nerepartizate care se pot elibera la cei interesaţi de aceste staţiuni, după cum urmează: unul la Călimăneşti, 5 la Bala, 18 la Buziaş, 8 la Felix, 28 la Govora, două la Lacu Sărat, 11 la Olăneşti, şi câte două la Slănic Prahova şi Târgu Ocna.
Biletele repartizate, cât şi cele rămase nerepartizate, se eliberează conform programului de eliberare afişat la sediul Casei de Pensii, cât şi pe pagina de internet a instituţiei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
“De aceste bilete de tratament pot beneficia: pensionarii sistemului public de pensii; asiguraţii sistemului public de pensii (salariaţi/şomeri); beneficiarii unor legi speciale.
În acest an, nu beneficiază de bilete de tratament prin Casele Teritoriale de Pensii pensionarii din alte sisteme de pensii – MApN, MAI, SRI. Lista cu persoanele care au primit repartiţie pentru această serie se află afişată la sediul instituţiei şi pe pagina web”, au menţionat reprezentanţii CJP Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.