Cetăţean sârb, depistat cu şedere ilegală în Gorj

536

Săptămâna aceasta, poliţiştii de la Biroul pentru Imigrări Gorj au depistat un cetăţean sârb în vârstă de 29 de ani care şedea ilegal în judeţ. Bărbatul are 15 zile la dispoziţie pentru a părăsi ţara şi trebuie să plătească o amendă în valoare de 500 de lei.

În cursul zilei de 30 iulie, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Gorj au desfăşurat o acţiune cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor. Cu această ocazie, oamenii legii depistat cu şedere ilegală un cetăţean în vârstă de 29 de ani, din Serbia. „În urma verificărilor s-a constatat faptul că persoana în cauză a intrat în România legal, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Gorj au emis, pe numele cetăţeanului străin, o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată”, se arată într-un comunicat al Biroului de Imigrări Gorj.
Activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor vor continua şi în perioada următoare, Biroul pentru Imigrări Gorj utilizând în acest sens toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile interesate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here