În cursul ultimei săptămâni, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat inspecţii în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Târgu-Jiu, Baia de Fier, Câlnic, Târgu-Cărbuneşti, Novaci, Motru, Bumbeşti-Jiu, Ţicleni, Crasna, Polovragi, Tismana, Rovinari, Runcu, Stoina, Crușeț, Mătăsari, Jupânești, Scoarța, Peștișani). Controalele au fost demarate în vederea verificării conformităţii cu cerinţele legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi valorificare a produselor alimentare, precum şi în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor.
“În timpul controalelor organizate în această perioadă au fost constatate abateri de la respectarea legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost sancţionate prin aplicarea a 4 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 5.600 de lei conform HG 924/2005, cu modificările şi completările ulterioare: o amendă de 2.000 de lei într-un magazin alimentar din Mătăsari pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; o amendă de 600 de lei într-un magazin alimentar din Stoina pentru depozitarea direct pe paviment a băuturilor, absenţa termometrelor de control; o amendă de 2.000 de lei pentru neînregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unui magazin din Târgu-Cărbuneşti; o amendă de 1.000 de lei într-o exploataţie non-profesională din Târgu-Jiu pentru rele tratamente aplicate animalelor”, se arată în comunicatul emis de conducerea DSVSA Gorj.
I.M.