Testare Papanicolau gratuită pentru gorjence

522

Programul de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin, demarat în 2012, continuă şi în 2016, astfel că toate femeile din judeţul Gorj cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani pot cere de la medicul de familie o trimitere către spitalele din judeţ, pentru a face gratuit testul Babeş-Papanicolau. Anul trecut au fost testate 1.202 femei, iar în acest an se estimează că se vor testa 4.150 femei.

Din anul 2012, la nivelul judeţului Gorj se derulează programul de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin. Acest program este finanţat de Ministerul Sănătăţii, aproximativ 31.000 de gorjence fiind eligibile pentru testare. În primii doi ani au fost testate 4.359 de femei, 46 de probe fiind pozitive. Programul de testare gratuită continuă, examinările făcându-se la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi la Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti. „În 2015 au fost testate 1.202 de femei, iar în acest an se estimează că se vor testa 4.150. În primele trei luni ale anului s-au testat 113 gorjence. Dintre acestea, 35 de probe au ieșit pozitive”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Testarea gratuită continuă
Programul gratuit se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, indiferent de statutul de asigurat. Pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, pacienta trebuie să se prezinte la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare, iar dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare, după cinci ani.
Pot fi incluse în acest program persoanele de sex feminin în vârstă de peste 25 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.