Decizie pentru un afacerist gorjean

435

Veste bună pentru un afacerist gorjean! Magistrații Curții de Apel Brașov au înlocuit, astăzi, măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică și Prințul Paul în dosarul Ferma Băneasa.
Cei doi rămân însă în arest la domiciliu până în data 22 iunie, conform deciziei luată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 22 mai.
„A fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică și Prințul Paul. Hotărârea nu este definitivă”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Dicu.
„Dacă nu mă înșel, în momentul în care s-a întors soluția dată la Brașov, în aceeași zi, la interval de două ore a fost pus sub învinuire președintele Senatului, domnul Tăriceanu. Bănuiesc că nu era foarte bine ca noi să fim toți liberi sau în control judiciar, în momentul în care se anunță o măsură atât de importantă pentru democrația din România, și anume inculparea pentru mărturie mincinoasă a domnului Tăriceanu. Eu nu vreau altceva decât aflarea adevărului care, sunt sigur, pentru mine nu va avea nici o conotație penală. Sunt nemulțumit că fără nici o probă, totuși, această măsură a arestului la domiciliu există. În timp probabil că lucrurile vor fi reglate. Am încredere în jus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.