Noi bilete de tratament pentru pensionari

696

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul nouă din acest an, cu plecare în perioada 22 – 26 iunie 2016. Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun, Olăneşti, Saturn, Vatra Dornei.
Doar astăzi şi mâine, respectiv pe 14 şi 15 iunie, titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor, ei fiind obligaţi să aibă asupra lor cuponul de pensie pe luna februarie, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate se vor redistribui pe 16 iunie. Şi pentru această serie au rămas 20 de locuri nerepartizate care se pot elibera la cei interesaţi de aceste staţiuni, după cum urmează: Bala – 6, Geoagiu – 5, Lacu Sărat – 2, Moneasa – 2, Ocna Sugatag – 2, Sângeorz – 2, Saturn – 1. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.