Cercetarea, educaţia şi sportul, prioritare pentru consilierii judeţeni PSD

474

Doi social-democraţi gorjeni, aflaţi pe listele Consiliului Judeţean la alegerile locale de luna viitoare, şi-au prezentat, ieri, planurile, ce vor fi puse în aplicare dacă aceştia vor obţine un mandat de consilier judeţean. Este vorba despre directorul Colegiului “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, Gheorghe Nichifor, şi Mihai Prunariu, preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal.

Dezvoltarea unor proiecte în domeniul cercetării şi investirea mai multor bani în educaţie, atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru elevi, sunt unele dintre priorităţile pe care pesedistul Gheorghe Nichifor le va pune în aplicare, dacă va obţine un mandat de consilier judeţean după alegerile locale din 5 iunie. “Aşa cum am procedat la începutul anului şcolar când am propus pentru învăţământul preuniversitar, crearea unui cadru coerent de utilizare eficientă a posibilităţilor celor care cercetează în învăţământul preuniversitar, în această direcţie vă promit că în eventualitatea când o să revin în cadrul comisiei de Învăţământ şi Cultură din cadrul CJ Gorj după alegerile locale, voi căuta să promovez această idee. (…) tot la capitolul proiecte ale PSD, la acest domeniu s-a instituit şi bursa tânărului cercetător care prevede susţinerea tinerilor absolvenţi de liceu cu rezultate excelente obţinute la olimpiadele internaţionale şi la concursurile internaţionale, se acordă pe o perioadă de 24 luni o sumă de 15.000 euro. Cam acestea ar fi preocupările în această direcţie pe care le voi susţine în postura aceasta de consilier judeţean, dacă voi fi ales de con-judeţenii noştri, asta şi în ideea că în clipa de faţă avem mare nevoie de lucrări de cercetare autentice şi temeinice pe istoria Gorjului dat fiind faptul că în programul nostru sunt foarte frumoase şi generoase intenţiile la capitolul turism şi tradiţii. Fără a cunoaşte acestea, nu se pot realiza obiectivele pe care ni le-am stabilit. (…) În ceea ce priveşte partea de educaţie, am convingerea că disputele politice nu au ce să caute într-un domeniu atât de important şi considerat prioritar. Nu este bine să dăm momente de discontinuitate unui domeniu unde se formează viitorul patriei noastre. Creşterea bugetului pentru educaţie, bani pentru infrastructura şcolară, microbuze şcolare, internet şi computere, rechizite gratuite, mărirea valorii burselor pentru olimpici, deblocare de posturi, creşterea şi reîntregirea salariilor dascălilor după tăierea din 2010, subvenţii pentru premierea tinerilor absolvenţi, iată lucruri care s-au făcut şi care au fost posibile şi datorită creşterilor economice pe care cu toţii le-au constatat. Ceea ce şi-a propus în mare parte acest minister în timpul guvernării precedente este utilizat cu succes şi de către actualul Guvern”, a declarat Gheorghe Nichifor.
Şi social-democratul Mihai Prunariu, aflat pe listele de consilieri judeţeni ai formaţiunii politice, speră ca echipele sportive de la nivelul judeţului să aibă asigurate în continuare surse de finanţare, atât din partea autorităţilor locale, cât şi din partea Consiliului Judeţean Gorj. “Primăria Municipiului Târgu-Jiu, de anul trecut, a început să dezvolte proiectul de construire a noului stadion şi extindere şi modernizare a Sălii Polivalente. CJ Gorj, în tot acest timp a făcut lobby pe lângă primul-ministru şi dacă nu era Guvernul Ponta şi dacă primul ministru nu ne reprezenta pe noi ca şi deputat ar fi fost foarte greu să avem, probabil la anul pe vremea aceasta, una dintre cele mai moderne şi mai frumoase baze din România. Tot CJ şi Primăria Târgu-Jiu s-au implicat la finanţarea şi s-au asociat la Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi Clubul Energia Rovinari. În toată această perioadă, mai ales CJ Gorj a sprijinit Centrul de Copii şi Juniori al Pandurii Lignitul, iar Primăria a pus la dispoziţie toată baza sportivă şi a suportat toate cheltuielile în perioada în care toate echipele au jucat în Complexul Sportiv. Din 2013 până în 2015, CJ Gorj, împreună cu AJF au făcut un parteneriat şi au sprijinit fotbalul la nivelul judeţului Gorj. Am premiat sportivii juniori care au participat la competiţii derulate de AJF şi sper ca după ce vor trece alegerile şi se va constitui noul CJ, acest parteneriat să continue şi să găsim în continuare soluţii pentru finanţarea activităţii sportive, în special fotbal în judeţul Gorj. N-am fost consilier judeţean până acum, dar în eventualitatea unui mandat în cadrul CJ, probabil mă voi ocupa şi voi fi în această comisie unde voi veni cu proiecte pentru dezvoltarea sportului la nivelul judeţului Gorj şi nu numai”, a precizat Mihai Prunariu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.