FOTO: Mamă și fiu, duși în cătușe la Parchet

512

Cele două persoane reținute în urma scandalului din cartierul Obreja au fost prezentate, în urmă cu puțin timp, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru noi audieri. Daniela Marin, o femeie de 48 de ani și fiul său, Nicolae, au ajuns aseară în arest sub acuzația de tentativă de omor. Bărbatul de 30 de ani este acuzat că l-a înjunghiat pe rivalul său în dragoste, tânărul de 28 de ani fiind internat la spitalul din Târgu-Jiu. Suspectul nu a recunoscut faptele. ”Nu l-am lovit eu. Nu ne-am bătut. Nu știu nimic. Nu știu de ce am fost reținut”, a declarat Nicolae Marin, înainte de a ajunge în fața procurorilor. Mama sa este acuzată că ar fi înjunghiat victima în zona abdominală, în timp ce acesta  a imobilizat-o. Scandalul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în cartierul Obreja, în locuința suspecților reținuți pentru 24 de ore. Surse susțin că bărbatul rănit și fratele său ar fi intrat în curtea agresorului cu un topor pentru a-l trage la răspundere, după ce s-ar fi legat de iubita unuia dintre ei. În funcție de declarațiile pe care le vor da se va stabili dacă se impune prezentarea suspecților în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.

 

 

30, marin daniela

Marin nicolae marin 48,tentativă

 

2014,, furturi 313

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here