După căderea comunismului, în decembrie 1989, românii au sperat că demnitatea şi libertăţile lor democratice vor deveni “litera” de lege în noile structuri de sistem, socio-politice şi juridice ale statului, numai că aşteptările le-au fost înşelate, întrucât după cum evoluează societatea românească, avem convingerea că mai degrabă trăim într-un veritabil stat poliţienesc. Mai exact instituţiile de forţă-(in)justiţia şi “serviciile” (ale cui?) au pus stăpânire pe România, anihilând, fără niciun fel de îndoială- tendenţios şi ticălos, instituţii democratice, care sunt rezultatul voinţei şi votului întregii naţiuni.
Personal, chiar îndrăznesc s-o spun că se urmăreşte decapitarea investitorilor autohtoni şi evident a capitalului românesc, câtă vreme marii corupţi veniţi din afară în cârdăşie cu mafia din interior, care mişună în jurul unor personaje politice oculte deopotrivă dovedite, sunt bine mersi în libertate, ne fură de ani de zile şi scot miliardele de euro din ţară, iar cei de la DNA şi “servicii” doar dau impresia că se luptă cu murdara corupţie în tot acest joc de faţadă, dar extrem de periculos pentru ţară. Altfel spus, printr-un subtil joc de “glezne”pentru aşa-zise fapte de corupţie, îi servesc slugarnic pe alţii veniţi de aiurea în schimb este neîndreptăţit şi păgubit din greu propriul popor.
Căci nu este posibil să încătuşezi pe cineva, privându-l de libertate fără ca ultima instanţă să-şi spună cuvântul prin hotărâre judecătorească asupra vinovăţiei unuia sau altuia (unde se mai respectă principiul, că nimeni nu este condamnat înainte de judecata faptei?), sau am ajuns să arestăm, încălcând legea şi orice regulă democratică, doar aşa, dintr-o perversă satisfacţie sau răzbunare, mizându-se pe faptul că unii procurori ai DNA, se consideră un fel de “stat în stat” şi dincolo de lege, trăind în virtual şi neadevăr, practica de până acum oferindu-ne atâtea exemple de aberaţii şi abuzuri făcute de astfel de indivizi, fără ca respectivii să plătească cu vârf şi-ndesat pentru încălcarea, în timpul funcţiunii, cu rea-credinţă a legilor statului român. Şi poate că nu este deloc întâmplător că este atacat dur parlamentul şi celelalte instituţii democratice, asistând chiar la o destructurare a acestora şi încă după codurile de cercetare şi procedura penală macovistă, neostalinistă-ticluite şi aprobate pe”genunchi”, fără dezbatere publică şi deasupra controlului naţiunii, dar cu vrerea despotică şi de răfuială a “toateştiutorul şi a toate pedepsitorul”, cinicul T. Băsescu, împotriva adversarilor săi şi până la urmă a poporului, încălcându-se astfel o serie de drepturi şi libertăţi prevăzute de legea fundamentală, de Constituţie. Dovadă că şi acum se înfunda pe bandă rulantă puşcăriile cu arestări preventive, mai ales cu politicieni importanţi din rândul PSD şi al fostului PNL, dar cum se face ca marii corupţi din preajma aceluiaşi personaj şmenar-ticălos, T. Băsescu, nu sunt deranjaţi de către prea “independenţa” noastră justiţie şi de DNA-ul L. Kovesi (şantaj reciproc, cumva?). Mai mult, se ţin la dospit ani de zile dosarele unor “suspecţi şi învinuiţi, pentru că în preajma campaniilor electorale, hopa sunt scoase din sertare, apoi încătuşarea şi trimiterea urgentă în judecată a celor care, într-un fel sau altul, sunt implicaţi politic în alegeri sau alte acţiuni comunitare, evident că totul la comanda pentru compromitere, făcându-se “varza de Bruxelles” principiile fundamentale ale democraţiei Bruxelles. Şi să ne înţelegem, noi, cetăţenii de bună credinţă nu pactizăm cu hoţii şi delapidatorii care au distrus în primul rând forţa economică a României, deci şi pedepsele date de instanţe trebuie să fie pe măsura faptelor, dar nu selectiv cu parti-priuri din varii interese, ci la fel pentru toţi cei ce se fac vinovaţi şi sunt dovediţi de acte de corupţie, dar nu numai. Altfel, în opinia cetăţenilor, aşa-zisa luptă împotriva corupţiei, a devenit mai degrabă o răfuială politică a celor ce deţin şi vor să deţină în continuare puterea, subordonându-şi “capii” justiţiei tot de ei puşi pe funcţii, cu scopul de a compromite şi a destructura partidele adversare şi bineînţeles pe liderii acestora, angajaţi în competiţiile electorale şi politice.Vezi Doamne, că orice manipulare şi circ fără pâine dă bine la “bobor” (a câta oară prostit?), căci de aici nu mai contează rănile adânci care afectează de atâta amar de vreme România şi pe oamenii care o locuiesc.
Or, ne tot punem întrebări dacă aceste instituţii create în sistemul justiţiei şi al serviciilor secrete apără într-adevăr interesele statului român, sau deservesc în cu totul altfel de tertipuri, din dorinţa unor “sponsori” din interior şi din afară pentru a face rău şi nu bine României. Probabil, de aceea se şi refuză cu încăpăţânare o lege privind răspunderea magistraţilor şi procurorilor, aceştia neplătind cu nimic pentru enormităţile unor decizii, plătind statul român la CEDO (adică tot noi amăreştenii) sume fabuloase pentru tot felul de hotărâri judecătoreşti ticăloşite. Şi atunci, de unde şi pentru ce motive atâta putere servită acestor instituţii, devenind pentru ele şi simplele denunţuri ale unor borfaşi prinşi cu mâna până-n cot în banii publici, litera de “Evanghelie” în procedurile de cercetare şi procedură penala? Astfel, s-a ajuns ca orice individ prins cu “mâţa-n sac” să susţină orice minciună pentru a scăpa de puşcărie, aşa cum le promit unii domni procurori (cum tendenţios şi ticălos o fac şi unele oficine de presă!), în condiţiile în care acuzele trebuie totuşi probate cu fapte indubitabile. Sau ne-am întors la vremurile lui Stalin, transformând România într-o ţară a zornăitului de cătuşe şi, cum mai spuneam, într-un stat poliţienesc unde se contestă vehement instituţiile democratice, dar în schimb îşi fac jocurile murdare în jurul celor ce hotărăsc asupra libertăţii omului, tot felul de şmecheri ori felurite aşa-zise “societăţi civile”, cozi de topor, gargaragii de stradă şi de internet, ţinând în dese cazuri de ticăloşie şi răzbunare, nu de reguli democratice şi bune intenţii, vădit umane. Aşa s-a şi ajuns la instalarea acestui incompetent şi neproductiv guvern de tehnocraţi de care lumea deja s-a săturat, curgând zilnic aberaţiile, bâlbâielile şi gafele unor miniştri paraşutaţi, după cum bine se ştie din tagma funcţionarilor îndoctrinaţi de la Bruxelles, de unde vin şi directive precise încuviinţătorului K.Iohannis, ce şi-a dorit cu ardoare guvernul sau (oare, aşa să fie?
Şi uite aşa, în societatea românească continuăm să trăim într-o atmosferă de bâlci, cu o mentalitate găunoasă, într-o totală neînţelegere a adevăratelor principii democratice, cu atât mai mult a statului de drept, unde dreptatea ar trebui să se facă în spiritul legii şi nu dincolo de lege, cum din păcate unii “justiţiabili” n-au înţeles, compromiţând şi transformând mai degrabă justiţia în tocmeală sau inchiziţie, din motive uşor de înţeles. Într-o astfel de direcţie ne îndreptăm şi să ne mai mirăm că ţara a fost făcută praf, asistând aproape zilnic cu stupoare cum se fură, se minte, se înşală, se delapidează, dispar ori se distrug într-o veselie bunurile statului? Că se maltratează şi se ucid oameni, se violează, drogurile au devenit parte din viaţa tinerilor ce trăiesc în deznădejde, etc, toate laolaltă într-un haos comportamental general, făcând din rânduielile şi interesele naţiunii române un ghiveci necomestibil, chiar toxic, atât în ceea ce ne priveşte pe fiecare, dar în primul rând pentru instituţiile compromise ale statului. Şi este vorba aici de o îndepărtare a acestora faţă de respectul pentru adevăr, cinste, corectitudine şi dreptate, de implicarea şi responsabilitatea fiecăreia în rezolvarea problemelor reale şi atât de stringente ale ţării. Este drept că la nivelul Asociaţiei şi Uniunii Naţionale ale judecătorilor din România s-a îndrăznit a se lua şi o poziţie critică, vizavi de derapajele tot mai îngrijorătoare din justiţie, inclusiv faţă de ordinele fără drept de apel venite dinspre CCR, CSM, ÎCCJ, DNA, bunăoară critici şi împotriva atribuirii dreptului de a face cercetare penală anumite servicii secrete, semănând cumva prin situaţia ciudată create, cu perioada de tristă amintire a comunismului totalitar. Iar pentru corectitudinea şi demnitatea unor asemenea magistraţi de onoare se merită a le oferi respectul şi mulţumirile noastre sincere. Numai că din păcate ei sunt doar auziţi, nu şi ascultă, adică o dovadă în plus că instituţiile judiciare din România nu sunt întru-totul independente, ci supervizate şi controlate politic de către cei ce deţin puterea şi care fac promovările pe funcţii, după criterii doar de ei ştiute, deci nu neapărat după competenţe. Şi, indiferent că se cheamă Zegrean, Morar, Stanciu, Kovesi (“marfă impresionantă şi garantat”, după licenţa a la Băsescu-Iohannis) şi alţii ca ei, aici se şi închide cercul de interese, mizându-se pe faptul că în activitatea lor nu poate să intervină nici măcar prea-bunul Dumnezeu din ceruri, mai ales că la mijloc este vorba şi de subordonarea statului român unor interese ale entităţii euro-globale, ascunse după paravanul marelui “circ naţional” al luptei împotriva aşa-zisei marii corupţii. Iar intervenţiile nu vin pe surse, ci chiar direct prin “amabilitatea” unor lideri şi ambasade occidentale, gen SUA, Marea Britanie, Olanda etc., încălcându-se într-un mod samavolnic, spre disperarea noastră, a cetăţenilor de rând-iubitori de patrie din tată-n fiu, cinstiţi şi corecţi, suveranitatea şi demnitatea noastră de neam şi ţară românească. Astfel am ajuns să trăim doar cu perversa iluzie că România este o ţară democratiă, în realitate continuăm să trăim în disperare şi tot mai rău, cu instituţii publice mai degrabă paralizate, cu oameni mereu prostiţi şi neîndreptăţiţi de cei cocotaţi în vârf printr-o încrengătură de împrejurări şi interese meschine, lipsiţi adeseori de minimele sentimente de omenie faţă de soarta tristă, plină de nevoi a propriului popor. Şi în primul rând, le lipseşte acestora responsabilitatea faţă de viitorul acestei ţări, a generaţiilor care sunt în prezentul lor atât de nesigur şi mai ales a celor care vin după noi, previzionând deja dificultăţile lor în lupta pentru supravieţuire, cu un consum extrem de creier şi energie, fără precedent în istoria şi viaţa noastră comună. Dar oare, ne mai aude cineva strigătul de disperare, pentru a salva măcar în al doisprezecelea ceas sensul şi existenţa românilor pe pământul lor strămoşesc şi sfânt? Sau datorită nimicniciei şi iresponabilităţii noastre, a tuturora, vom ajunge în situaţia, aşa cum spunea şi învăţatul Seneca că ”omul nu moare, ci se omoară”, altfel spus direct proporţional cu faptele sale lipsite de adevăr, înţelepciune şi iubire faţă de semeni, spre propria distrugere?
Vasile Irod
