Primele detalii despre cele 11 posturi vacante la Poliție

760

Înscrierile pentru recrutările din sursă externă pot fi făcute până pe 8 aprilie, la ora 16.00. La nivelul Inspectoratului de Poliție al județului Gorj sunt disponibile 11 posturi, în localitățile: Runcu, Samarinești, Bolboși, Borăscu, Dragotești, Mătăsari, Slivilești, Crușeț, Logrești, Alimpești și Roșia de Amaradia.

Concursul va fi susținut pe data de 14 mai și va consta în evaluarea performanței fizice, testul scris, de tip grilă și, la final, interviul pentru departajare, doar în cazul în care candidații au obținut aceeași notă finală. Pot participa la examen doar cei care au cetățenia română și domiciliul în România.

O altă condiție pentru persoanele interesate să lucreze ca ajutor de șef de post, în cadrul IPJ Gorj, este să fie apte din punct de vedere medical, fizic și psihic. Pot participa doar cei care au peste 18 ani și studii corespunzătoare cerințelor postului pentru care candidează. Data, ora și locul în care se va desfășura proba de evaluare a performanței fizice vor fi stabilite în perioada următoare.

CLICK aici pentru a vedea bibliografia recomandată de reprezentanții IGPR și lista completă cu posturile disponibile la nivel național!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.