Încarcerat sub cabina tirului

410

DSCF2640Majoritatea drumurilor din judeţul Gorj erau ieri la prânz acoperite cu un strat de zăpadă de câţiva centimetri, suficient cât mai mulţi şoferi să piardă controlul volanului, din această cauză la Bengeşti Ciocadia producându-se şi un accident în care un tânăr de 30 de ani a rămas încarcerat timp de aproape două ore.

Peste 100 de utilaje au intervenit în cursul zilei pentru a menţine deschisă circulaţia rutieră, martori ai accidentului de la Bengeşti spunând că drumarii s-au mobilizat de abia după ce tirul a ajuns în şanţ.

Cel mai grav accident al zilei de ieri l-a avut ca protagonist pe un tânăr din Vâlcea, care a trebuit să îndure nu doar durerea, ci şi frigul de afară până când salvatorii au reuşit să-l scoată de acolo cu bine. Şoferul unui autocamion în care se afla ca pasager tânărul de 30 de ani a pierdut controlul asupra volanului, într-o curbă periculoasă, semnalizată corespunzător. Autovehiculul, care transporta componente ale unei instalaţii petroliere, s-a răsturnat pe partea dreaptă, pasagerul aflat în cabina şoferului fiind ulterior prins între cabină şi un pod de beton de pe marginea şoselei.

Două echipe de descarcerare de la ISU Gorj au intervenit pentru a-l scoate pe rănit din cabina autocamionului, intervenţia durând aproximativ două ore. Bărbatul a fost ulterior transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, medicii constatând că acesta are „sindrom de strivire la nivelul gambelor”, starea lui fiind însă una bună.

Tot într-un cap de pod a ajuns ieri dimineaţă cu maşina şi un şofer din Dolj, care se urcase însă la volan bine băut. Un participant la trafic a văzut maşina acestuia ieşind în decor şi a sunat la 112, echipajul care a venit la faţa locului, la Bâlteni, constatând că nu prea avea cu cine să discute. Şoferul nu era grav rănit, dar era „obosit” rău de tot. „Testat cu aparatul etilotest, conducătorul autoturismului a prezentat o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Rovinari unde i-au fost recoltate probe de biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală”, menţionează IPJ Gorj.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here