Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Gorj au efectuat în prima săptămână a noului an o serie de acțiuni care s-au lăsat cu zeci de sancțiuni.
Astfel, jandarmii gorjeni au aplicat un număr de 19 sancţiuni contravenţionale, din care 17 amenzi şi două avertismente scrise, valoarea totală fiind de 2.200 de lei. De asemenea, în colaborare cu Poliția Județeană, aceștia au constatat șase infracțiuni cu nouă autori. În timpul executării unei misiuni specifice pe raza municipiului Târgu-Jiu, efectivele de jandarmi au depistat o persoană care tăia ţeava de transport gaze naturale în dreptul Fermei Agricole Bucureasa. ”În urma legitimării persoanei depistate, s-a stabilit ca aceasta se numeşte Alexandru P., are 48 de ani, și este domiciliat în Rovinari. Jandarmii au întocmit actele de constatare, persoana în cauză fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Subansamblele metalice taiate de persoana depistată, au fost lăsate în custodie pe bază de proces verbal, prejudiciul urmând a fi comunicat ulterior de către partea vătămată”, a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ Gorj. Dosarul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu în vederea continuării cercetărilor şi atribuirii numărului unic de înregistrare.
Și patrula de jandarmi din cadrul Secţiei de Jandarmi Motru a fost pusă la treabă zilele trecute. Pe timpul executării unei misiuni de menţinere a ordinii publice, pe raza municipiului Motru, jandarmii au depistat în faţa unui local public trei persoane care se manifestau violent. Cu ocazia efectuării controlului corporal preventiv, Mihai G., de 23 de ani, domiciliat în Motru, a încercat să arunce un cuţit cu lama rabatabilă cu scopul de a scăpa de acesta. Acestuia i-au fost întocmite actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de armă albă, celelalte două persoane fiind sancţionate contravenţional pentru refuz de legitimare.
Amenzi pentru minori
Sancțiuni aplicate de jandarmii gorjeni au fost pentru un bărbat de 30 de ani din Țicleni care a fost amendat cu 200 de lei pentru că a provocat și a participat la un scandal în apropierea discotecii din localitate. O altă amendă i-a fost aplicată și lui Alexandru R., de 43 de ani, domiciliat în localitatea Baia de Fier.
Acesta s-a ales cu o amendă de 500 de lei deoarece a adresat expresii şi cuvinte jignitoare personalului medical aflat în serviciul de gardă la Spitalul Novaci. Amenzi s-au aplicat şi altor șapte minori din mai multe localități ale județului pentru faptul că au consumat băuturi alcoolice, iar amenda pentru fiecare a fost de 50 de lei.
Reprezentanții IJJ Gorj spun că în perioada următoare se vor intensifica acţiunile specifice pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională, misiunile de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, în mediul urban şi rural pentru realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Izabella Molnar