De ce a înființat Grigorescu comitetul de coordonare pentru activitatea minieră

481

”Când vine vorba despre sectorul minier din România, aud mereu aceeași mantră: ”Cineva (nu e clar cine) vrea să desființeze mineritul, să închidă minele și să lase oamenii pe drumuri”. E greu să răspunzi oamenilor supărați, care au lucrat în întreprinderi împinse către dezastru financiar, că deși nu e vina lor, ei sunt cei care plătesc mereu prețul nepriceperii și a relelor intenții. Dar e ușor să răspunzi celor care aruncă dezinformări pe toate drumurile, de la înălțimea unui pretins profesionalism. Unde ați fost până acum domnilor? De ce nu există nici o politică limpede pe care statul să și-o asume atunci când vine vorba de minerit? Am decis înființarea Comitetului de Coordonare pentru Activitatea Minieră, cu scopul de a analiza starea actuală a sectorului resurselor energetice minerale – cărbune și uraniu. O mină nu se închide când vrea unul sau altul, iar destinul unui sector vital pentru siguranța energetică nu se decide prin emisiunui TV. E timpul unor concluzii clare, trase de specialiști care își pot dovedi profesionalismul și care sunt capabili să își asume răspunderea pentru decizii. Transparența nu presupune timp petrecut in spatiul public, ci mai ales să iei decizii și să le fundamentezi just.
Vă asigur totodată că acțiunile pro-integritate pe care le susțin în companiile de stat nu se vor opri în urma acestor atacuri publice, ci vor continua la aceeași intensitate.”, a postat ministrul pe pagina sa de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here