Fostul şef al Trezoreriei Gorj, Gheorghe Paraschivu, a fost învestit, vineri, în funcţia de prefect al judeţului Gorj, el înlocuindu-l pe Alin Văcaru, care a fost schimbat, joi, din funcţie. La învestirea în funcție a lui Paraschivu a fost prezent secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Viorel Dosaru, care a dat citire hotărârilor de Guvern prin care fostul finanțist a devenit reprezentantul Guvernului în Gorj. La eveniment au participat autorităţile locale şi judeţene, şefi de instituţii și reprezentanți mass-media.
Noul prefect al judeţului Gorj, Gheorghe Paraschivu, a declarat, după depunerea jurământului, că va milita pentru respectarea legislaţiei şi pentru respectul faţă de cetăţeni. “Este o onoare pentru mine să fiu numit reprezentant al Guvernului în teritoriu, în această nobilă funcţie de prefect al judeţului Gorj, este o onoare şi, în acelaşi timp, o mare responsabilitate. Nu e prima dată când suntem în această formulă, am fost de foarte multe ori colegi în Colegiul Prefectural şi am participat la multe din activităţile Instituţiei Prefectului. Experienţa dobândită în cei 20 de ani în administraţie o voi dărui Instituţiei Prefectului şi voi milita pentru respectarea legislaţiei şi pentru respectul faţă de cetăţean”, a precizat Gheorghe Paraschivu.
Numeroși politiceni din Gorj au salutat numirea noului prefect pe care îl văd drept primul tehnocrat care a ocupat această funcție de la nivelul județului.
A.Stoica
Faceți ordine la biroul de examinare ca e dezastru nu e posibil să aștepți trei luni ca să ei o programare la oraș uitativa în alte județe nicăieri nui ca la noi schimbați necalificați și puneți oameni cu academie de poliție nu cu facultate la herculane me am saturat să ne comande toti necalificați va mulțumesc de prefect și av încredere în dv
Inainte de a face evaluari, Geo trebuie sa invete atributiile din fisa postului de prefect pe care nu le prea cunoaste, in ciuda ”experientei” de douaj’ de ani cu care se lauda. Domnu’ Geo a ajuns director la finante in 2006, propulsat de Morega la „sugestia” socrului sau Neamtu Sohodol care a „sugerat” pana la Rusanu & Co. Sursele spun ca Neamtu a „sugerat” atat de mult incat s-a saturat si a inceput sa se destainuie. Stie Valerica mai multe… In martie 2007 a explodat episodu’ „bani pentru partid” de care domnu’ Geo are „cam prea” mult habar si in urma caruia Morega s-a ales cu un dosar penal la DNA. Stie mai multe Horatiu… Nu degeaba il lauda Morega.
Inca din prima zi de prefect domnu’ Geo a calcat cu stangu’ raspunzand la intrebarea jurnalistilor fata de grevistii foamei, ca domnia sa nu va reactiona in nicun fel deoarece prefectul nu ar avea atributii cu privire la fenomenele sociale. WRONG !!! Aceeasi lege privind prefectul şi instituţia prefectului zice, la art.19 al. c) ca prefectul acţionează pentru menţinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale; waw ! si cand te gandesti ca greva a incetat fara ca prefectu’ sa stie…
Domnu’ Geo trebuie sa afle acu’ ca prefectu’ conduce serviciile publice deconcentrate. Domnia sa a gafat din nou in fata presei cand a fost intrebat ce va face cu privire la directorii acestora, rapsunzand ca nu e treaba prefectului, deoarece directorii sunt numiti si revocati de ministru. WRONG !!! Conf L340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului la art. 4 al. (1) prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice … Pai daca le conduce, inseamna ca stie ce fac sefii acestora in legatura cu fisa postului si poate informa ministrul de resort putand propune revocarea acestor directori din functie si apoi numirea altora.
Deci, domnu’ Geo, mai intai gandeste si apoi vorbeste. Mandatu’ de prefect nu vine de la Rusanu, via Morega etc. ci de la strada…