Stejarul din Băleşti concurează cu Teiul lui Eminescu

424

arbore balesti“Stejarul lui Bădej” are o istorie în zona în care acesta se înalţă falnic, în satul Tălpăşeşti din comuna Băleşti. Acum, acesta o “va da parte în parte” în cadrul unui concurs organizat pe Internet cu un brad în vârstă de 500 de ani, dar şi Teiul lui Eminescu, care are 440 de ani.

Un juriu format din experţi silvici şi jurnalişti au ales din cei 87 de arbori înscrişi din toate zonele ţării, 12 finalişti, la sfârşitul concursului fiind desemnat Arborele Anului. Arborii care au ajuns în faza finală a competiţiei sunt patru stejari, trei tei şi câte un platan, un brad, un fag, un păr şi un nuc, din judeţele Harghita, Gorj, Iaşi, Arad, Satu Mare, Brăila, Mureş, Sibiu, Cluj şi Prahova. Începând cu data de 10 septembrie, vreme de 50 de zile, oricine va putea să-şi exprime votul online pentru arborele preferat. Câştigător va fi desemnat acel arbore care va întruni cel mai mare număr de voturi până în data de 31 octombrie.

Înălţimea unui bloc cu patru etaje

Printre cei 12 finalişti se află şi falnicul stejar din comuna Băleşti din specia Quercus Robur. Acesta are o vârstă de peste 300 de ani, circumferinţa trunchiului de 5,73 metri, iar înălţimea este de peste 40 de metri. Cu aceste detalii a fost înscris în competiţie arborele din judeţul nostru, alături de o scurtă istorioară. “Povestea începe într-un mod simplist: nimeni nu ştie cum a răsărit şi a crescut acest stejar. Stejarul lui Bădeş le-a fost un bun adăpost localnicilor. O veche zicală spune ,,Nu e uşor să te naşti între mărăcini!”, dar se pare că stejarului nostru i-a purtat noroc, căci ghimpii mărăcinilor l-au apărat de dinţii de drac ai caprelor ce îi dădeau târcoale când era doar un copăcel. Cu timpul, Stejarul lui Bădeş a ajuns la grosimea tulpinei de 5,73 m, lungimea coroanei fiind de aproximativ 40 metri, iar înălţimea cu mult mai mare decât cea a unui bloc cu patru etaje, lăsând în urmă tot ce i-a fost potrivnic”, se arată în descrierea istorică a stejarului. Cel care a înscris stejarul în concurs îmbie iubitorii de natură care se află pe traseul Târgu-Jiu – Motru, la ieşirea din satul Tălpăşeşti spre Motru, la o distanţă de circa cinci kilometri să poată observa cum se ridică deasupra satului Tălpăşeşti vârful Stejarului lui Bădeş.

La concurenţă cu arborele eminescian

Pe 31 octombrie va fi desemnat Arborele Anului, iar până atunci trebuie să votăm pe Internet stejarul din Gorj. Acesta concurează cu un brad din Sibiu de circa 500 de ani care are o circumferinţă de opt metri. Iaşiul are două şanse în această competiţie, din judeţul respectiv fiind înscris un păr în vârstă de 603 ani cu o înălţime de 13 metri, dar şi Teiul Argintiu, numit şi Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, a cărui vârstă este de 440 de ani. Un arbore trecut de vreme mai este un tei de 650 de ani din judeţul Harghita cu o înălţime de 13 metri.

De asemenea, în competiţie mai sunt înscrişi şi “tinerei”, unul dintre aceştia fiind un stejar de 89 de ani din Arad, dar şi un altul de 161 de ani din judeţul Mureş.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here