Panică pentru celulele stem

467

Tragedia de la Maternitatea Giuleşti pare că nu are limite. După ce patru bebeluşi şi-au pierdut viaţa şi răniţi sunt şi gemenii unei mame originare din judeţul Gorj, acum târgujiencele care au născut la clinica bucureşteană îşi fac probleme că au pierdut mostrele de placentă luate imediat după ce au ieşit din sala de operaţie, pentru prelevarea celulelor stem.

Sute de târgujience au născut în ultimii ani la Maternitatea Giuleşti pentru că erau sigure că acolo nu li se poate întâmpla nicio nenorocire.

Problemele apărute în maternitatea din Târgu-Jiu, lipsa condiţiilor dar şi siguranţa bebeluşilor au determinat, de asemenea, mămicile din municipiu să plece să nască în capitală. Majoritatea au cerut ca după naştere să le preleveze şi celule stem gândindu-se la sănătatea copiilor lor.

Acestea, se pare că au fost depozitate tot în clinica bucureşteană, fapt ce a creat acum panică printre cele care au dat naştere copiilor lor în acest loc. În incendiul de la Maternitatea Giuleşti şi-au pierdut viaţa 4 bebeluşi iar 7 sunt în stare gravă. Părinţii micuţilor au cerut pedepsirea vinovaţilor şi îi vor da în judecată pe cei care au greşit.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here