O ambulanţă din judeţul Gorj, care transporta un bolnav, a fost implicată într-un accident rutier, într-o intersecţie din capitală. Din fericire nu au existat răniţi, iar bolnavul a fost preluat repede de o altă salvare aflată în apropiere.
Accidentul a avut loc ieri dimineaţă, pe şoseaua Ştefan cel Mare din capitală. O ambulanţă care transporta un bolnav tocmai din judeţul nostru şi care trebuia să ajungă la Spitalul Gerota, a fost lovită de către un alt autoturism, într-o intersecţie. Potrivit asistentului şef Luigi Drăghescu, de la Serviciul de Ambulanţă Gorj, atât pacientul în vârstă de 73 de ani, care suferă de hematurie, cât şi personalul de pe ambulanţă au scăpat doar cu o sperietură. „Nu a fost nimeni rănit. Pacientul a fost trasportat la Spitalul Floreasca de către o ambulanţă care se afla în apropiere, dar asta pentru a nu fi lăsat în stradă, pentru că starea sa nu s-a agravat în urma accidentului. De la Floreasca, acesta a fost, ulterior, dus la spitalul la care trebuia să ajungă”, a declarat Drăghescu. Acesta a mai spus că singurele efecte sunt pagubele materiale şi traumele psihice ale celor implicaţi în evenimentul rutier.
Accidentul a fost filmat
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime şi s-a petrecut într-o interesecţie supravegheată video. „A fost întocmit proces verbal. Vinovat a fost celălalt participant la trafic dar, oricum, poliţiştii nu au tras concluzii până când nu au urmărit şi imaginile filmate cu camera de supraveghere din intersecţie”, a mai spus Drăghescu. Ambulanţa, deşi s-a răsturnat, nu a fost avariată prea grav, repararea ei urmând să fie, probabil, suportată de firma de asigurări a şoferului care se afla la volanul maşinii care a tamponat salvarea gorjeană.
Dorina CIOPLEA