Au început etapele locale ale olimpiadelor școlare

399

La nivelul județului nostru s-a dat startul desfășurării etapelor locale ale olimpiadelor școlare. Numai în acest week-end, elevii se vor întrece, la nivel local, în a-și dovedi cunoștințele la patru discipline.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj, Georgeta Popescu, în acest week-end vor fi organizate etapele locale ale olimpiadelor la patru discipline: Limba și literatura română, Limba Latină, Biologie și Istorie. ”Sâmbătă, 30 ianuarie, se vor desfășura etapele locale ale olimpiadelor la Limba și literatura română, Biologie și Istorie, iar duminică, 31 ianuarie, cea a olimpiadei de Limba Latină”, a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj. Aceasta a mai precizat că la nivelul municipiului Târgu-Jiu etapa locală a Olimpiadei de Limba și literatura română se va desfășura la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, iar cea a Olimpiadei de Limba Latină la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here