Mai mulţi autori, la furtul de piese metalice

462

Tânărul care a fost depistat ca fiind unul dintre autorii furtului de piese metalice din incinta unei societăţi comerciale se pare că nu a acţionat singur. Alături de acesta, acum mai sunt cercetaţi încă doi tineri, în vârstă de 21 şi, respectiv, 22 de ani.

Poliţia din Târgu-Jiu a fost anunţată, în noaptea de 25 spre 26 iulie, de către dispecerul unei firme de pază, că persoane necunoscute fură piese metalice din incinta unei societăţi comerciale. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că erau adevărate cele sesizate. La scurt timp, aceştia au depistat pe unul dintre făptaşi, în persoana lui Costică D., de 35 de ani. Acesta, însă, a fost ajutat. “Continuând cercetările în vederea identificării celorlalţi făptuitori, poliţiştii au stabilit că la comiterea furtului au mai participat Dragoş M., de 21 ani şi Andrei S., de 22 ani, toţi din judeţul Gorj. Cu aceeaşi ocazie s-a stabilit că o parte din subansamblele metalice au fost vândute unui cetăţean din municipiul Tg-Jiu, contra sumei de 1.300 lei”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi recuperării prejudiciului.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.