Pe data de 1 aprilie 2014 am primit pe adresa Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Albeni, un plic voluminos cu o carte foarte valoroasă, având la expeditor pe profesorul Constantin E. Ungureanu, Strada Petroliştilor, nr. 556, oraşul Ţicleni, judeţul Gorj. Nu era o păcăleală! Era cartea: „Interferenţe”, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2013, cu 347 pagini, având autor, eminentul profesor de limba şi literatura română, nimeni altul decât profesorul Constantin E. Ungureanu! O bibliografie impresionantă, ce numără peste 63 de cărţi, care de care mai importante! Să subliniem de la început că profesorul Constantin E. Ungureanu nu a obţinut doctoratul în filologie… Alţii au reuşit să fie doctori, în diferite specialităţi, fără a şti măcar ceva despre tema doctoratului!
Această carte: „Interferenţe”, mi-a rămas carte de căpătâi, prietena mea de suflet, pentru că pe 13 aprilie 2014, mi-am pierdut jumătatea vieţii mele, soţia mea credincioasă, „Penelopa mea”, cum o alintam, pe institutoarea Voicu Şt. Maria, rămânând să-mi duc viaţa alături de cei doi copii ai mei, Ştefania şi Marian…
S-a stins, ca o lumânare, uşor şi tăcut…, la 57 ani, 2 luni şi 22 de zile, în seara „Sfintelor Florii” pe 13 aprilie 2014, orele 22 şi 40 minute…
Cartea d-lui profesor: „interferenţe” a rămas în locul soţiei mele, un adevărat „panaceu”…
Cine este profesorului Constantin E. Ungureanu? Este profesorul cu care am intrat primul la Liceul Pedagogic, sesiunea iunie – iulie 1971,profesorul corector al acelei sesiuni, omul care m-a anunţat că am intrat primul la Liceul Pedagogic din Târgu-Jiu, omul care i-a făcut inspecţia de definitivat d-lui profesor Eugen Velican, o altă mare valoare culturală a Gorjului. Constantin E. Ungureanu şi Eugen Velican rămân pentru mine „pilonii de rezistenţă”, modelele mele morale şi culturale din anii adolescenţei şi nu numai…
Profesorul Constantin E. Ungureanu, recidivează în a scrie, şi scrie extraordinar, pentru că în anul 2015, tot la Editura Măiastra din Târgu-Jiu, dă la iveală o nouă apariţie, de excepţie: „Itinerare spirituale”, 265 pagini, cu o bibliografie diversă şi elevată de 76 de cărţi!…
Să subliniem încă odată: 76 de cărţi studiate… dar nu pentru a-şi lua doctoratul”
Doctoratele le-au luat alţii! Alţii care nu sunt nici la degetul cel mic al profesorului Constantin E. Ungureanu, alţii care din păcate ţin umbră degeaba Pământului!
Ce n-a atras din valoroasa carte: „Itinerare spirituale”? Mai ales articolul: „La un deceniu de la trecerea în nefiinţă, în lumea celor drepţi, a lui Miron Dobroiu, profesor şi literat” (pag. 219 … pag. 223):
…………………………………………………………………………………………………….
„Ivit pe lume la data de 17 mai 1950, în Ţicleni, Miron Dobroiu era unicul copil din familia Marina şi Dumitru Dobroiu. Părinţii s-au străduit să-i creeze condiţiile materiale şi spirituale prielnice unei bune educaţii şi unei copilării fericite.
Şcoala primară a terminat-o la Şcoala Generală nr. 2 Tunşi, având ca dascăl pe bunul, blândul şi regretatul învăţător Aurel Ciurea. Cursurile gimnaziale le-a urmat la Şcoala Generală nr. 1 Ţicleni. În dubla calitate, de profesor de Limba şi literatura română şi diriginte, l-am cunoscut îndeaproape pe Miron Dobroiu. Parcă îl văd în banca întâi, rotund la faţă, de statură mijlocie, un copil inteligent, rezervat, profund, el şi colegul lui, Dănescu, erau cei mai buni elevi din şcoală, premianţi în fiecare an şcolar, ambii intraţi în lumea umbrelor.
Un copil modest, ordonat şi disciplinat, caietele lui de teze le-am păstrat mult timp la arhiva şcolii, pentru a le prezenta generaţiilor următoare de elevi. A continuat studiile la Liceul „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti, apoi Colegiul Naţional „Tudor Arghezi”.
Sârguincios, învăţa la toate obiectele, dar limba şi literatura română era pasiunea lui cea mai puternică, de aceea, ca olimpic al liceului, a participat în fiecare an şcolar la fazele naţionale ale concursului „Mihai Eminescu”.
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca, între anii 1969 – 1973, licenţiat cu dublă specialitate: Limba şi literatura română – Limba şi literatura franceză.
A funcţionat ca profesor la Şcoala Generală Capu Dealului până la obţinerea definitivării în învăţământ. Destinul a făcut ca tot eu, subscrisul, să-i efectuez şi inspecţia specială pentru examenul de definitivat. A funcţionat apoi la Ţicleni, la liceu şi la şcoala generală. Câţiva ani a fost director la Clubul elevilor Ţicleni şi director al Şcolii Generale nr. 1 Ţicleni.
Peste trei decenii şi-a scuturat polenul minţii sale în cugetele învăţăceilor atâtor generaţii. Muncea cu talent şi dăruire, pătrundea cu migală şi ingeniozitate în universul cognitiv şi sufletesc al elevilor, bucurându-se de prestigiu şi preţuire. Dornic a se perfecţiona în specialitatea pe care o preda, în 2003, s-a înscris la doctorat, îndrumător profesor universitar doctor Marin Beşteliu de la Universitatea Craiova. Lucra la teza de doctorat cu titlul: „structuri narative postmoderne”. Tocmai când ajunsese la apogeul pregătirii sale profesionale, a măiestriei pedagogice, timpul n-a mai avut răbdare, moartea l-a răpit dintre noi.
…………………………………………………………………………………………………….
Căsătorit cu Gabriela, având la bază dragostea reciprocă, au întemeiat o căsnicie trainică, aducând pe lume două fiice.
O boală insidioasă, boala secolului, ascundea o cursă, s-a manifestat brusc, fără tulburări sau simptome evidente, prealabile. Se afla în Craiova. După trei luni de spitalizare, vegheat permanent de către credincioasa-i soţie, vicleana boală l-a răpus. Simţind că, „Vine… în-tu-ne-ri-cul!”… (vorbe şoptite de un poet drag lui Miron Dobroiu, George Bacovia, în momentul sucombării, profesorul alunecă pe cărările disperării, teama de moarte era explicabilă, având în vedere că pleca dintre noi în puterea vârstei, lăsând în urmă o mamă văduvă la vârsta senectuţii, ducând în cârcă două poveri: o boală cronică, cuibărită din tinereţe şi povara bătrâneţii, pe aleasa inimii sale; o soţie devotată şi credincioasă şi pe cele două fiice, una studentă, iar cealaltă încă gimnazistă!
Miron mai avea multe proiecte de îndeplinit pe acest pământ. „Salvaţi-mă! erau ultimele sale cuvinte…
……………………………………………………………………………………………………
… iar pe 23 noiembrie 2004, profesorul şi literatul Miron Dobroiu a pătruns definitiv într-o noapte adâncă şi veşnică.
Venea întunericul!… Era ziua lui fatală”.
Ce frumos scris, ce frumos descris destinul şi sfârşitul unui profesor şi literat, de către profesorul, eminentul profesor şi diriginte, Constantin E. Ungureanu!…
Fără cuvinte…
Sunteţi o: „MAHATMA” (în limba indiană „Suflet mare”!) Să ne amintim de Mahatma Gandhi!…
Ce scrie un alt „literat” şi dascăl, tot din Ţicleni, şi tot despre profesorul dispărut Miron Dobroiu? Ce scrie? Ce scrie!…
În „broşurica” „Gânduri pe ramura vremii”, la paginile 43, 44 şi 45, există inserată o „schiţă” à la I.L. Caragiale, ce se întitulează: „Lista”:
„Se duse răposatul… Om cu studii, ştiutor de carte şi deţinător de funcţii mulţi ani la rând. Om cu un car de suflet, a încercat să nu supere pe nimeni. Ştia să-şi ceară scuze când greşea. Mare lucru în tranziţie…
A fost printre primii scriitori din urbea sa. Citea mult, dar acumula experienţă şi din cârciumă, şi din golurile sufleteşti.
Pagini scrise şi nescrise… Unele redate într-un volum de proză scurtă, publicat în vremea comunismului, altele ascunse în manuscrise de sertar şi altele puse pe o „listă”, într-un colţ de minte, ascunse de privirile indiscrete.
„Lista” avea mai multe aventuri şi o amantă, de care s-a făcut mare vâlvă în oraşul provincial, plin de telenovele domestice, care mai de care mai picante şi cu deznodăminte neaşteptate, „lista” rămasă îngropată în faţa greutăţilor de familie.
Când timpul nu a mai avut loc în istoria vieţii lui, a căzut la pat. Fiecare răsuflare îi seca izvorul vieţii. A cerut să fie salvat şi a putut să-şi ceară iertare pentru nebuniile trecutului!
Profitând de moment, cineva a lansat zvonul că a lăsat „lista” la vederea familiei. Panica a cuprins conştiinţele şi toată lumea a început să facă „liste”!
„Liste” mai lungi şi mai scurte, „liste” cu adaosuri şi aventuri mărturisite în glumă sau respinse cu vehemenţă.
Doamnele se priveau pe sub sprâncene, zâmbind ironic, fierbând de curiozitate să afle adevăratele priorităţi din „listă”.
Ajunseseră şi bărbaţii să facă „liste” ce cuprindeau şi jumătăţi de aventuri, cu nume neterminate, scrise pe colţuri.
Nimeni nu a ştiut adevărul niciodată. Cert este că răposatul a luat cu el un lighean de lacrimi, un car de suspine, un vagon de paşi, o singură floare şi… „lista”!
Miron Dobroiu!…
Ce poate să scrie despre Miron Dobroiu, profesorul, eminentul profesor Constantin E. Ungureanu!… Magnific!…
Ce poate să „debiteze”, d-nul intelectual din Ţicleni, domnul Vali în „Lista” despre acelaşi profesor Miron Dobroiu? Mizerabil!…
Despre morţi… numai de Bine! Aşteptăm d-le intelectual din Ţicleni, d-le Vali,… şi „listele” d-voastră!
Prof. Voicu Teodor
