În crugul vremii, s-au strâns 157 de ani de la Unirea cea mică, prin care cele două principate române – Moldova şi Ţara Românească – s-au unit cu acceptul marilor puteri garante, alegându-şi acelaşi domnitor. Pe Alexandru Ioan Cuza – reformatorul ce cu dificultăţi enorme a fost ales domnitor, mai întâi la Iaşi, iar pe 24 ianuarie 1859 la Bucureşti.
Invitaţi la Iaşi de către autorităţile locale, preşedintele Klaus Iohannis şi primul ministru Dacian Cioloş au participat şi cred că bine au făcut. Amândoi au intrat în joc la „Hora Unirii” şi au salutat pe cei aproximativ 7.000 de participanţi, dintre care 300 de basarabeni veniţi de la Chişinău. ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei a ţinut o slujbă la care toţi cei prezenţi au rostit Tatăl nostru. Dar nu trebuie uitat că un grup de protestatari de la fostul Combinat de Utilaj Greu – FORTUS SA au protestat şi huiduit – în timpul cuvântărilor preşedintelui şi a primului ministru – pentru neplata de către guvern a unor salarii restante de trei ani!
UNIRE-N CUGET ŞI-N SIMŢIRI. E veche sintagma aceasta, dar mereu actuală. Primul ministru al României a dat asigurări că: „Suntem alături de fraţii noştri de peste Prut. Deie bunul Dumnezeu să se ţină de cuvânt, iar sosirea la Bucureşti, marţi, a primului ministru al Republicii Moldova, Pavel Filip, este de natură a ne da speranţe. Şi preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat pe preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, să facă o vizită la Bucureşti, urmând ca data să fie stabilită pe căi diplomatice. În schimb, nu putem uita că acelaşi Iohannis a blocat ajutorul de 150 milioane euro pe care-l aprobase Guvernul Ponta. În condiţiile când, se ştie, Republica Moldova se află în incapacitate de plată, nefiind achitate salariile, şi pensiile pe decembrie şi ianuarie. Părăsiţi de Uniunea Europeană şi chiar de România, Republica Moldova este o pradă sigură pentru Federaţia Rusă.
MILITARII DISPONIBILIZAŢI, PROTESTE ÎN PIAŢA VICTORIEI. Pe la ora 11,00, în Piaţa Victoriei, cu tot frigul din Capitală, se strânseseră în stradă vreo 1.000 de militari în rezervă. Ca motiv al nemulţumirii anunţat de atitudinea preşedintelui Iohannis. Colonelul în rezervă dr. în istorie Mircea Dogaru, gorjean după tată, liderul Sindicatelor Cadrelor Militare Disponibilizate ar fi vrut ca preşedintele Klaus Iohannis şi primul ministru Dacian Cioloş să nu se fi deplasat la Iaşi, ci să serbeze evenimentul la Bucureşti. Organizatorii sperau să vină la protestele din Capitală peste 20.000 de pensionari militari, dar şi membri ai societăţii civile. Manifestanţii mai sunt nemulţumiţi şi de Ordonanţa de Urgenţă a Cabinetului Cioloş care modifică modul în care vor fi calculate pensiile militarilor, începând de la 1 ianuarie 2016. Ei susţin că prin această nouă metodologie de calcul veniturile lor vor fi diminuate. Potrivit organizatorilor, în jur de 80.000 de pensionari militari vor fi afectaţi de aceste măsuri.
NERESPECTAREA LEGILOR. Atunci când vorbeşte şi, de fapt, citeşte de pe hârtie preşedintele României nu greşeşte. Aşa şi la Iaşi, unde în spatele său scria un mare adevăr: „România s-a născut la Iaşi” a ţinut un discurs frumos. Din care-am reţinut că: „Cetăţenii îşi doresc lucruri simple de la politicieni: să se ţină de cuvânt şi să respecte legea.” Numai că ar trebui să înceapă chiar cu el. Pe vremea când candida la alegerile prezidenţiale se afla în conflict cu legea pe motiv de incompatibilitate, situaţie rezolvată în favoarea sa abia când se instalase la Palatul Cotroceni.
În privinţa celor şase case, una achiziţionată în condiţii ilegale conform legilor din România a pierdut-o la Curtea de Apel Braşov, dar a făcut recurs în anulare! La fel, tot în campania electorală prezidenţială a declarat că atâta vreme cât va fi preşedintele României nimeni nu va pierde un leu din pensie sau din salariu. Aplicarea greşită a impozitării pensiilor a condus la o creştere a acestora în urma celor 5% pentru recuperarea inflaţiei cu mai puţin decât prevede legea pensiilor!
Dacă mai amintim şi nemulţumirile pensionarilor militari, pare-se că preşedintele Klaus Iohannis, precum afirma Tudor Arghezi despre „Burghezia roşie” „una spune şi alta fumează!”
ION PREDOŞANU