13 – Merișorul – 2
2 – Tehnologia de cultură a merișorului este identică cu tehnologia de cultură a afinului propriu-zis cu diferența că la merișor nu se cunosc soiuri create și materialul săditor poate fi procurat doar din locurile unde acesta crește sălbatic, prin extragerea din teren a tufelor cu balot de pământ. Fiecare tufă se manevrează cu grijă pentru a nu scutura pământul de pe rădăcini căci scade șansa de prindere la noul loc de cultură și se pune în pungă de plastic. Recoltarea materialușlui săditor se face toamna, în septembrie – octombrie, după ce au fost culese fructele. Plantarea se face în ghivece pentru flori, grădini sau câmpuri de cultură cât mai rapid după recoltare, în gropi de 25 / 25 / 25 cm și se udă abundent. Nu se recurge la mocirlire, deoarece rădăcinile nu sunt golașe, ci prinse în pământul cu care au fost extrase din teren. La plantare se pot despărți cu grijă tufele, se elimină plantele străine sau uscate. Pământul de la plantare se amestecă cu turbă acidă, cât mai multă, pentru a crea aciditatea specifică solului unde materialul săditor s-a dezvoltat anterior. După călcarea și tasarea puternică a solului din groapă se udă puternic, cu 10 l apă la fiecare groapă. Este bine să se planteze la 70 – 80 cm distanță între rânduri și 25 – 30 cm între plante pe rând pentru a putea efectua cu ușurință lucrările de combatere a buruienilor sau de recoltare. Terenul de cultură trebuie să aibă orientare nordică și să fie cât mai umbrit. Sunt pretabile pentru cultura de merișor și plantațiile de cătină albă, migdal sau alun. Întreținerea culturii presupune în primul rând distrugerea buruienilor prin prașile manuale, menținerea acidității solului prin administrarea de cât mai multă turbă acidă și încorporarea ei în sol la prașilele manuale, precum și irigarea prin picurare dacă aceasta se impune. Prașilele se fac superficial pentru a evita distrugerea de sistem radicular căci merișorul are sistem radicular superficial. Nu se impune administrarea de fertilizanți căci plantele nu reclamă aceasta. Nu se impun tăieri agrotehnice, ci doar rărirea tufelor prea îndesite și eliminarea ramurilor rupte sau uscate. Nu se cunosc boli și dăunători specifici acestei culturi, dar la o eventuală apariție a acestora se vor aplica tratamentele specifice afinului de cultură, adică:
Mumifierea fructelor de afin (Monilinia vaccinii-corymbosi) atacă pe ramuri și flori , pătrunde prin ovarul florilor și se dezvoltă odată cu fructele care la maturitate se îngălbenesc și cad. Combaterea constă în igienă culturală (se strâng și ard fructele atacate) și tratamente chimice cu Zeamă bordeleză – 0,5 %, Zineb – 0,3 %, Sulf muiabil – 0,3 %.
Arsura ramurilor (Phomopsis spp.) apare predilect în zonele cu exces de apă și plantații prost întreținute, mai întâi pe ramurile scurte și ulterior în toată coroana. Frunzele se ofilesc și devin brune, scade rezistența la ger a plantelor. Combaterea se face prin eliminarea factorilor stresanți pentru plante, scoaterea din tufe a părților afectate și arderea lor.
Gărgărița florilor de afin este o insectă mică, de culoare roșu-închis și iernează ca adult, iar primăvara depune ouă în muguri sau la baza florilor. Larvele consumă integral floarea. Combaterea se face prin tratamente cu insecticide la dezmugurit.
Gărgărița fructelor de afin iernează în sol sau sub frunziș de unde iese la începutul înfloririi și consumă frunze și flori. Este de culoare brun-închis cu pete deschise pe spate și cu patru umflături pe aripi. Combaterea se face cu insecticide stropind la începutul înfloritului și apoi după legarea fructelor.
Alți dăunători – sunt: musca afinului, cicada afinului, viermele fructelor de afin sau păduchii țestoși. Ei se combat cu insecticidele folosite în cazuri similare în pomicultură.
3 – Recoltarea merișorului, a merișoarelor se face exclusiv manual prin culegere cu mâna sau cu ajutorul cutiilor prevăzute cu pieptini, cu ajutorul cărora se recoltează și afinele și cu vase, cutii sau găleți din plastic. Recoltatul are loc pe timp uscat, senin, după ce s-a ridicat roua, în lunile septembrie – octombrie când merișoarele a căpătat culoarea roșu intens, semn că au ajuns la maturitatea deplină. După sortare la masă unde se elimină impuritățile, fructele stricate, crude (au culoarea alb – galben), fructele rezultate se pot consuma ca atare, usca, confia sau prelucra în sucuri, dulceață, gem, etc ori comercializa. Se pot și păstra în stare proaspătă în borcane de 400 sau 800 ml, bine închise, în apă la temperatura de 10 – 180 C, la frigider sau în alte amenajări unde se pot realiza condiții de temperatură cât mai scăzute.
Acum se recoltează și frunzele care se usucă la aer, în spații umbrite. După uscarea deplină acestea se depozitează în săculeți de pânză, în locuri întunecoase, bine aerisite, fără umiditate excesivă a aerului căci pot mucegăi.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
