În Duminica a 26-a după Rusalii, la 22 noiembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie la Sfânta Mănăstire Polovragi, din Județul Gorj, în acordurile psaltice ale corului Catedralei Mitropolitane, credincioșii venind la slujbă chiar înfruntând vitregia unei vremi ploioase și mohorâte, dar cu sufletul îndeaproape luminat de frumusețea negrăită a credinței noastre dreptmăritoare, dat fiind faptul că sâmbătă seara, Arhiereul nostru a împodobit cu chip îngeresc tinere măicuțe din această obște monahală, acordându-le cununa muceniciei și a slujirii întru Hristos Domnul!
“Bogăția omenească, bogăția pământească este un «dar» de la Dumnezeu”
Prin cuvântul său de aleasă învățătură Arhierească, din care mereu răsar florile moralei creștine și ale viețuirii întru duhovnicie, ÎPS Părinte dr. Irineu a pus în inimile credincioșilor din biserică și din curtea acesteia învățăturile și substanța pilduitoare a parabolei prin care Mântuitorului Iisus Hristos vorbește despre grija omului pentru viața sa și pentru sufletul său. Mântuitorul Hristos a vrut să arate prin această învățătură, atât Sfințiior Apostoli care îl însoțeau, cât și nouă, celor de astăzi, cum trebuie să ne îngrijim pentru viața noastră și ce priorități trebuie să avem, ca să dobândim Împărăția Cerurilor. Chiriarhul Olteniei noastre a arătat că parabola ne înfățișează o pagină din rânduiala și rolul omului în lume, dar, mai ales, ce trebuie să facă și cât trebuie să se ostenească omul pentru viața de zi cu zi, ce trebuie să facă pentru a dobândi nemurirea și viața cea fără de sfârșit. Deci, Mântuitorul Hristos cunoscând pe Sfinții Apostoli și pe cei care Îl însoțeau, despre ceea ce voiau ei să înțeleagă, le-a spus această învățătură. În multe rânduri, Mântuitorul a folosit această formă de «învățare» a celor care Îl ascultau, pentru că prin parabole, El descoperea multe învățături și multe sensuri care în vorbirea directă nu le putea adresa celor care Îl ascultau. De altfel, Domnul spunea că grăiește în parabole pentru că sunt unii oameni care n-au ajuns la capacitatea de descoperire dumnezeiască și la înțelepciunea care să le dea posibilitatea să pătrundă înțelepciunea de a ajunge la Împărăția Cerurilor! Sfinților Apostoli, Mântuitorul le tâlcuia aceste parabole, pentru ca ei să înțeleagă, fiind propovăduitorii Evangheliei la toate neamurile, iar pe de altă parte, Sfinții Apostoli nu erau numai aceia care învățau tainele Împărăției Lui Dumnezeu, dar se străduiau, după posibilitățile lor, să pătrundă aceste învățături, să afle profunzimea pe care Domnul voia să le-o descopere și să le-o transmită prin aceste cuvinte! În acest sens, Mitropolitul nostru a venit cu multe idei noi, cu exemple grăitoare, prin care a spus: “Bogăția omenească, bogăția pământească este un «dar» de la Dumnezeu! Nu toți o au! Unii sunt înzestrați de Dumnezeu cu înțelepciune, o mare bogăție, pentru că vedem în jurul nostru oameni care nu au acest «dar» și cât de mult se chinuiesc. Alții sunt înzestrați de Dumnezeu cu darul științei și mai mult decât alții, descoperă ceva acolo unde alții nu pot să vadă nimic, au o intuiție dezvoltată și o profunzime a minții care se află dincolo de ceea ce materia ne oferă spre cunoaștere. Aceștia sunt bogați cu adevărat și rămân în conștiința omenirii ca personalități și oameni de știință care au dezvoltat ceva și au lăsat în urma lor un nume și o invenție sau mai multe, iar pentru aceasta, omenirea trăiește azi mai bine și are o cunoaștere mai bună. Unii au primit bogăția conducerii. Sunt oameni cu capacitate intelectuală, au răbdare și perseverență și aceștia sunt înzestrați de Dumnezeu să conducă, și Domnul i-a ales pe ei ca să aibă o mare bogăție, prin faptul că rămân în conștiința multora, pentru că sunt oameni cu o capacitate deosebită pentru această activitate. Altora le-a dat Dumnezeu «darul» învățăturii, sunt profesori, sunt învățători și dascăli, și cunosc «arta» de a prelucra sufletele și a-i învăța pe oameni ca să sădească cunoștințe și să devină oameni de valoare în lumea noastră! Altora le-a dat Dumnezeu «darul» și bogăția duhovnicească a păstoririi, i-a făcut preoți și episcopi și i-a așezat în fruntea «turmei» Lui Hristos Mântuitorul, și se nevoiesc și agonisesc cu adevărat fapte bune, dând un exemplu bun înaintea tuturor, iar din acest exemplu, își dobândesc fapte bune, așa cum sunt sfinții ierarhi, sfinții preoți, călugării, călugărițele, toți înscriși în calendarele noastre. Dar, sunt și unii bogați ai lumii, cărora Dumnezeu le-a dat acest «dar» al bogăției. Acestora le aduc mult folos lucrurile materiale, însă Dumnezeu le-a cerut ca să facă milostenie. Să facă fapte bune și bogăția pe care au primit-o să fie împărțită, așa cum spune Sfânta Scriptură, «dată săracilor și binecuvântarea lor rămâne în veac»! Atât unii, cât și alții din alte domenii, pot să fie bogați numai în sensul egoismului. Adică, pot să fie limitați la viața lor, pot să se gândească numai la binele lor, pot să facă numai și numai pentru confortul lor! Pe aceștia îi vizează Mântuitorul Hristos în parabolă”, a accentuat Chiriarhul nostru.
“Mântuitorul vrea să ne spună că omul păcătos trăiește într-o «noapte» permanentă”
Prin deslușirea învățăturii plină de substanță a Pericopei Evanghelice, Întâistătătorul Bisericii noastre din Oltenia a evidențiat faptul că de la fapta bună, noi primim lumină, pentru că Lumina Lui Dumnezeu strălucește în inimile noastre! Dar, de la fapta cea rea primim întuneric! Pentru că cel care ne îndeamnă să facem fapta rea este diavolul și odată cu fapta rea, sugerată de el, noi ne întunecăm și mai mult, mintea noastră devine
opacă, fără să aibă posibilitatea să vadă adevărul. Dar, agonisind mereu fapte rele, a spus Mitropolitul Olteniei: “Omul se va întuneca, iar mintea lui va slăbi atât de mult încât va ajunge ca bogatul din Evanghelie, să considere că materia este dătătoare de viață și…garantul vieții! Iată cum bogatul, bolnav de mâncare și de băutură, se îngrijește numai pentru viața aceasta pământească și trage după sine și sufletul său! Deci, rațiunea înțeleaptă, rațiunea de care trebuia să dea dovadă a devenit slujitoarea patimilor, iar în acest fel, omul gândește prin prisma acestor patimi, sperând că sufletul «mănâncă», așa cum mănâncă trupul! Desigur, trebuie să înțelegem că sufletul nu poate fi hrănit cu mâncare și cu băutură! Este adevărat că sufletul coordonează și dirijează trupul nostru, dar, cum ne învață Sfânta Scriptură, trupul trebuie să slujească sufletul! Așa și sfinții, nu s-au uitat la trupul cel trecător, ci, la sufletul cel nemuritor! Sufletul trebuie să conducă trupul nostru cu multă înțelepciune, spre Împărăția Cerească, unde nu este întristare, nici suspin! Dacă omul dorește să trăiască mai mult pe pământul acesta, dacă vrea să se desfăteze cu lucrurile acestea pământești, va auzi negreșit glasul Domnului, care zice prin glasul îngerului: «Nebunule, în noaptea aceasta, vor lua de la tine sufletul tău!». Omul păcătos, ca omul din Evanghelie, evident că este un om «nebun», adică un om fără minte, care și-a pierdut simțul rațiunii, care nu înțelege că lumea aceasta e trecătoare, iar mâncarea și băutura sunt pentru trup, pentru stomac, dar și unele și altele vor putrezi! Evanghelia ne mai spune că «în noaptea aceasta, vor lua de la tine trupul!», nu neapărat că noaptea mor oamenii bogați sau mor când nu vor avea grijă de suflet! Mântuitorul vrea să ne spună că omul păcătos trăiește într-o «noapte» permanentă! Chiar dacă vede lumina zilei, toate aceste lucruri pe care el le face sunt destinate nopții, pentru că, așa cum spuneam: «vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra»! Nimeni, din cei care stăruiesc în răutăți, nu se bucură de lumina zilei, nu se bucură de lumina aceasta a libertății în Dumnezeu, a bucuriei și a slavei cerești”, a arătat Arhiereul Mitropoliei noastre!
“Este foarte important ca viața noastră, închinată Lui Dumnezeu, să fie cu totul dăruită Lui”
În încheierea cuvântului său de aleasă învățătură, Stăpânul nostru Mitropolit a sădit în sufletul credincioșilor sămânța bogăției sufletești și morale a vieții omului din zilele noastre, pentru că întotdeauna: “Trebuie să avem cumpătare, trebuie să avem dreaptă socoteală, să ascultăm de Dumnezeu și de învățătura bisericii, astfel încât credința noastră să crească, să se îndrepteze spre iubire, cum spune Sf. Apostol Pavel, «credința este ducătoare spre iubire»! Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu ca să pășim în Postul Crăciunului și să dobândim prin fapte bune această lumină a praznicului, care se evidențiază și strălucește pe fețele noastre prin post și rugăciune! Postul și rugăciunea sunt cele două «aripi» care ne ridică la Dumnezeu, iar prin aceste virtuți dobândim iubirea care nu se va lua de la noi niciodată, prin care noi vom vedea pe Dumnezeu! Credința ne învață că prin asceză, prin aceste lucruri pe care biserica le-a pus la îndemâna noastră, să le fructificăm și să fim fericiți, atunci când îngerul Lui Dumnezeu va veni să ia sufletul nostru, nu așa cum se arată în Evanghelia de astăzi, «vor veni și vor lua de la tine sufletul tău!». Nu e vorba de sfinții îngeri care iau sufletul celui bogat și fără de minte, ci, sunt vrăjmașii cei care l-au îndemnat și pentru care a lucrat bogatul din Evanghelie! Pentru maicile care aseară au primit această «cunună», acest chip îngeresc al călugăriei, noi rugăm pe Bunul Dumnezeu să le înțelepțească, să agonisească faptele bune, să facă fapte vrednice de pocăință și să nu uite că prin călugărie «au murit» pentru lumea aceasta! Așadar, pornind de la această preschimbare în trupurile noastre, să ajungem la omul cel duhovnicesc ce se zidește întotdeauna prin demolarea omului trupesc! Totdeauna să aveți în suflet acest cuvânt al Mântuitorului Hristos, care vă îndeamnă să privegheați și să vă rugați, că nu știți ziua și ceasul când Fiul Omului va veni! Este foarte important ca viața noastră, închinată Lui Dumnezeu, să fie cu totul dăruită Lui și să ajungem la ceea ce ne definește cuvântul «călugăr», un om înfrumusețat cu virtuți, un monah, un om care s-a unit cu Dumnezeu și a devenit Una cu El! Să stăruiți în rugăciune, să iubiți mănăstirea, să iubiți viața aceasta călugărească, pentru că numai în felul acesta, veți fi iubite de Mântuitorul Iisus Hristos, Mirele ceresc Care v-a primit în «cămara» sa duhovnicească, aici, pentru scurtă vreme, iar acolo, pentru veșnicie, în Împărăția Tatălui Ceresc! Asupra tuturor, rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse Harul Său cel bogat, peste noi, ca să dăm roade vrednice de pocăință și să moștenim Împărăția Cerului, în veci, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA
