96 de deținuți din Penitenciarul Târgu Jiu vor vota la alegerile de mâine

1247

Din cele 104 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu, identificate cu drept de vot la alegerile pentru Parlamentul României ce vor avea loc mâine, până ieri, conducerea unității de detenție avizase favorabil 96 de cereri ale deținuților care își exprimaseră în scris dorința de a vota. Termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul, fiind pre-ziua votării, în intervalul orar 18:00-20:00.

În acest sens, în vederea asigurării exercitării în bune condiții a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul Penitenciarului Târgu Jiu au fost dispuse următoarele măsuri:

  • Identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot și informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale;
  • Informarea persoanelor private de libertate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot;
  • Depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat;
  • Depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul;
  • Stabilirea și amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

De asemenea, având în vedere particularităţile actualului context epidemiologic, pe durata procesului de vot, în Penitenciarul Târgu Jiu vor fi respectate măsurile prevăzute în Hotărârea Guvernului  nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

    În completarea măsurilor cu caracter general, vor fi respectate următoarele:

  • Pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot, persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie;
  • Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate; 
  • Se va avea în vedere evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite;
  • Între membrii comisiilor de votare şi votanţi vor fi instalate panouri despărţitoare – tip ghişeu;
  • Spaţiul destinat exercitării procesului de vot va fi aerisit periodic, iar suprafeţele vor fi dezinfectate în intervalele de pauză; 
  • Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here