94 de pensionări anticipate pentru Gorj

424

pensionari-primarieDupă ultimele reglementări în domeniu privind Legea pensiilor din sistemul de stat, pensionarea anticipată se poate aplica celor care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege. Chiar dacă o bună perioadă, înscrierile au fost stopate în anul 2010, ele s-au reluat de pe data de 3 decembrie 2010, atât pentru cei care au îndeplinit deja condiţiile pentru primirea pensiei anticipate sau parţiale, iar cei care sunt în curs să le îndeplinească trebuie să îşi depună cererile cu circa 30 de zile înainte.

Potrivit conducerii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, gorjenii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie anticipată sau anticipată parţial, pot solicita înscrierea la aceste categorii de pensii. Cererea de înscriere la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege se depun la CJP Gorj, cu 30 de zile calendaristice înainte de data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. Dosarul de pensionare anticipată trebuie să cuprindă atât cererea, cât şi copie după buletin, carnetul de muncă în original şi copie, dar şi alte documente care să ateste vechimea în muncă a beneficiarului.

94 de dosare în 2012

Cererile se pot depune în continuare, urmând ca după 45 de zile, persoanele să primească decizia. Conform Danielei Negoiţă, directorul adjunct al Casei de Pensii Judeţene, nu mai puţin de 94 de cereri pentru pensionare anticipată şi pensionare anticipată parţială au fost depuse de la începutul acestui an şi până la 1 mai 2012 la sediul CJP Gorj. Potrivit prevederilor Legii nr. 263/2011 privind sistemul unitar de pensii publice, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, pensia anticipată se cuvine cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al pensiei pentru limită de vârstă, în timp ce cuantumul pensiei anticipate parţiale se determină din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare. Procentul de penalizare a cuantumului pensiei este fix de 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, ceea ce poate conduce la o penalizare maximă de 45% din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă. Legislaţia anterioară prevedea procente diferenţiate, cuprinse între 0,5% şi 0,50%, iar penalizarea maximă ajungea la 30%. Penalizarea se aplică până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă. La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale. Pensia anticipată sau pensia anticipată parţială se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă, care se acordă începând cu data îndeplinirii condiţiilor privind vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă, conform prevederilor legale, pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here