94 de clase a IX-a, din toamnă. Cu 22 mai puține față de anul acesta

1778

În anul școlar 2021 – 2022, în liceele din Gorj vor funcționa 94 de clase a IX-a, potrivit planului de școlarizare aprobat săptămâna aceasta de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Asta înseamnă că, față de acest an școlar, numărul claselor a IX-a scade cu 22, scădere motivată, printre altele, de reducerea efectivelor de elevi care vor absolvi în vara acestui an clasa a VIII-a. Planul de școlarizare urmează a fi aprobat și de Ministerul Educației.

Din păcate, chiar dacă numărul de elevi din clasele a IX-a a fost redus, unitățile de învățământ din județ vor începe anul școlar 2021 – 2022 cu un număr semnificativ mai mic de clase decât anul acesta. Această scădere este cauzată, pe de o parte, de factori demografici şi, pe de cealaltă parte, de înfiinţarea clasei pregătitoare, care a avut loc acum opt ani, moment în care o parte dintre preşcolarii care absolviseră ultima grupă de grădiniţă au fost repartizaţi la clasa pregătitoare, iar o altă parte a fost repartizată la clasa I. Această măsură a dus la scăderea efectivelor de elevi pe clasă pentru generaţia care, începând cu anul şcolar 2021-2022, va începe ultimul an al ciclului gimnazial sau primul an ciclului liceal, după caz. ,,În urma ședinței Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj din data de 27.01.2021 s-a aprobat planul de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022. În anul școlar 2020-2021 funcționează un număr de 116 clase a IX-a (89 liceu și 27 învățământ profesional). Ca urmare a scăderii populației școlare, în anul școlar 2021-2022 a fost aprobat un număr de 94 clase a IX-a (72 liceu și 22 învățământ profesional)”, a anunțat Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj, precizând totodată că, dacă numărul de elevi în clasele de început de ciclu, în învățământul liceal, nu s-ar fi redus, în anul școlar 2021 – 2022, în liceele din județ ar fi funcționat doar 83 de clase a IX-a. Asta înseamnă că reducerea numărului de elevi a salvat totuși 11 clase. Reamintim că, potrivit Ordinului 3164/2021 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2021-2022, constituirea formațiunilor de studiu la clasa a IX-a/a XI-a/ anul I în învățământul de masă se va realiza astfel: învățământ liceal cu frecvență (zi), filiera tehnologică și învățământ profesional, inclusiv dual, din 24 de elevi; învățământ liceal cu frecvență (zi) filiera teoretică, din 26 de elevi; învățământ liceal cu frecvență (zi) filiera vocațională, profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și la învățământul liceal de artă, din 24 de elevi; învățământ liceal cu frecvență (seral) și frecvență redusă, din 28 de elevi; învățământ liceal cu frecvență (seral), filiera tehnologică, ciclul superior, din 28 de elevi; învățământul postliceal, din 28 de elevi.

Trei specializări într-o clasă, la Liceul de Arte
O situație aparte se înregistrează la Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, unde reducerea numărului de clase înseamnă că o clasă va funcționa cu trei specializări. ,,La Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu una dintre cele două clase a IX-a va funcționa cu trei specializări: Arta Actorului = 10 locuri, Arhitectură = 7 locuri, Arte Plastice = 7 locuri”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj.

Huică: ,,Reducerea numărului de clase presupune reducerea numărului de posturi”
Constantin Huică, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj, spune că reducerea numărului de clase va afecta și cadrele didactice, pentru că va duce la o scădere a numărului de posturi. ,,Reducerea numărului de clase presupune implicit reducerea numărului de posturi al cadrelor didactice. Deși Federația a reușit să impună reducerea numărului de elevi în clasă, totuși, nici cu această reducere nu au fost salvate clasele respective; au fost salvate doar 11 clase. Cele mai afectate sunt Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, Liceul Teologic, unde au dispărut două clase de Filologie, Liceul Turceni, unde, la fel, au dispărut două clase. Câte o clasă a dispărut la Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu și Colegiul Național ,,George Coșbuc” Motru, colegii cu rezultate foarte bune. Problema era că prin această reducere a numărului de copii se putea rezolva să nu se scadă atât de multe clase, chiar și la liceele cu rezultate mai puțin bune. Mâine (n.r. 29 ianuarie) noi vom avea o întâlnire cu parlamentarii de Gorj și le vom cere ajutorul, să intervină la Ministerul Educației, să mai suplimenteze câteva clase”, a declarat acesta.
ROXANA LUPU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.