9 mai – Ziua naţională a oinei

648

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va fi instituită drept Ziua Naţională a Oinei. Legea merge la promulgare.
De asemenea, este înfiinţat Programul naţional „Redescoperă oina”, care constă într-un complex de activităţi necesare susţinerii practicării şi promovării acestui joc şi se desfăşoară prin intermediul Federaţiei Române de Oină şi a structurilor sportive afiliate la aceasta pe întreg teritoriul României.
Finanţarea programului urmează să fie asigurată din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat, alocaţii bugetare, prin Ministerul Sportului, şi, în funcţie de posibilităţi, din fonduri de la bugetele locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here