9. Evadatul din Scriitopia / Serie Nouă (8) – O autoexplicare din capul locului

Sunt în situaţia de a oferi nişte explicaţii în ceea ce priveşte cartea ce mi-a apărut recent la editura C.J.C.P.C.T. Gorj (mărturisesc datorită îndemnului actualului manager al instituţiei, scriitorul Ion Cepoi) sub titlul – atenţie: mult mai cuprinzător al fenomenului literar din Gorj – „Cenaclul Columna. Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu. Generaţia columnistă după cincizeci de ani”.
Cum nişte „oameni de cultură” au părut să nu fi priceput mai nimic din proiectul meu, demarat în anul 1981, cu o cronică naivă, la vârsta mea de atunci, la „Argintul galben” al lui Mircea Bârsilă, iată-mă-s nevoit să-mi traduc bunele intenţii într-un limbaj pe înţelesul mai multor persoane.
Neacceptând glumele nesărate – ce vreţi sunt un ins lipsit uneori de umor – subliniez că de-a lungul celor 50 de ani numărul condeierilor care s-au perindat pe la „Columna” este cel puţin triplu şi ei n-au apărut în cele aproape 800 de pagini fiindcă nu mi-au trezit interesul ori pur şi simplu din cauză că timpul meu de lucru n-a putut fi chiar atât de încăpător; sau respectivii autori de cărţi n-au fost insistenţi în a-şi promova „preţioasa operă”.
Aşa că întreprinderea mea nu s-a vrut o istorie a literaturii gorjene contemporane şi nici măcar un dicţionar de autori şi de titluri. Şi-a propus, de la bun început, drept demers identitar, să-mi ilustreze programul teoretic, reîntemeietor, al unui transmodernism în variantă românească, net superioară profilului de sorginte occidentală, „fumat” încă de prin anii 1960-1965, dar – pe fundalul nociv al unui postmodernism prost interpretat de o parte dintre optzeciştii de la „mişcarea” lui Nicolae Manolescu – „interzis” într-o Românie căreia i s-a impus cu forţa (adică dictatorial) false canoane. Prin urmare, abia după ce Basarab Nicolescu, Theodor Codreanu, Virgil Bulat, Antonio Sandu, Eugen Evu, Adrian Dinu Rachieru, Lucian Gruia, Ioan Ţepelea, George Mirea ş.a. au declanşat ofensiva transmodernismului, noua paradigmă s-a încetăţenit şi pe solul hermeneuticii şi criticii autohtone.
Precizez că, de fapt, cartea mea (redactată, vai, vreme de 35 de ani) e un tratat a cărui misiune e să edifice, în dreptul trudei mele neîntrerupte, o doctrină, un model deopotrivă obiectiv şi subiectiv, o estetică şi o poetică cu un accent care să mă reprezinte asemenea unei oglinzi.
Orizontu-mi de relectură pe care mi-am grefat întreaga scriitură / şi transscriitură / purcede din metafizică, din filozofie şi sfârşeşte în plin regim structural, ba şi în plin câmp al imaginarului pur poezesc. În zarea transmodernismului românesc, un asemenea uriaş efort are menirea să anunţe / şi fireşte să enunţe / conturarea, şi la Târgu-Jiu (după Sibiu, Cluj, Târgovişte, Bucureşti, Braşov, Iaşi) a unei Şcoli de Literatură, înfiinţată în forma unui cenaclu de Titu Rădoi, Bică Sterescu, Ion Cănăvoiu, Nicolae Diaconu, Tudor Voinea, Artur Bădiţa ş.a.
Şi, pentru că eu de abia am început o asemenea aventură, le doresc urmaşilor mei mai tineri să-mi continue incredibila – şi, mărturisesc, prea ambiţioasa idee – dacă-i vor ţine curelele. În ceea ce mă priveşte, exact din clipa ieşirii de sub tipar, de Ziua Eminescului, am demarat o nouă ediţie revăzută şi adăugită, ce se va tipări în două volume în curând. Drept care îi informez pe „scriitorii nemulţumiţi” că-i aştept să mă contacteze în vederea ameliorării stării lor de „iminentă anxietate şi păguboasă paranoie”, ambele total independente de fiinţa mea, constant exigentă dar şi cu un cult al prieteniei cinstit; căci, mea culpa, nu agreez deloc, repet, datul cu părerea în termeni neaveniţi, bârfele pe la spate, opiniile „pafariste”. Eu am jucat întotdeauna cu cărţile pe faţă, atrăgându-mi în consecinţă o droaie de antipatii. Dar asta nu m-a disperat într-atât încât să exclam precum un celebru personaj de-al lui Negruzzi: „Proşti, proşti, Măria Ta, dar… mulţi!”.
Al Dumneavoastră, acelaşi şi mereu altul,
Ion Popescu-Brădiceni
P.S. M-am bucurat, în elaborarea „Şcolii de Literatură de la Târgu-Jiu” de concursul unor tovarăşi de cale minunaţi şi le dau numele în continuare cu înalta-mi recunoştinţă (şi absolut autentică – n.m.): Ion Cepoi, Adrian Frăţilă, Alex Gregora, Nicolae Dragoş, Bogdan Chirimbu, Silviu Doinaş Popescu, Vasile Ponea, Nicolae Brânzan, Ion Trancău, Grigore Lupescu, Cristian George Brebenel, Spiridon Popescu, Dan Adrian Popescu, Viorel Gârbaciu, Lazăr Popescu, Constantin Şişiroi, Dan Pupăză, Teodor Dădălău, Mircea Tutunaru. De-l voi fi uitat pe vreunul, cu o proximă ocazie, o să mă revanşez (negreşit! – n.m.).
(I.P.Brădiceni)