Primarul Moşoiu, suspendat de Prefectura Gorj

707

Reprezentanţii Prefecturii Gorj au emis, ieri, ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, ca urmare a faptului că acesta a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, a declarat, joi, subprefectul Sorin Arjoca. Moşoiu este singurul edil care va avea parte de acest tratament, instituţia considerând că primarul de Padeş şi cel de Bengeşti-Ciocadia, ambii cu condamnări cu suspendare, ar fi reabilitaţi de instanţă.

Urmare a suspendării liberalului Vasile Moşoiu, atribuţiile acestuia de primar vor fi preluate de viceprimarul Gheorghe Ungureanu. ,,A fost emis ordinul prefectului prin care se constată încetarea de drept a mandatului primarului din comuna Drăguţeşti, ca urmare a unei condamnări care a suferit-o, chiar dacă aceasta este cu suspendare. De drept, viceprimarul va prelua atribuţiile primarului”, a precizat subprefectul Sorin Arjoca.
Vasile Moşoiu a fost trimis în judecată, în 2013, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Procurorii au stabilit că, în anul 2008, la scurt timp după ce a fost ales primar, Moşoiu a vândut Primăriei Drăguţeşti, după un schimb de terenuri cu un interpus, un teren, iar în urma acestei afaceri a încasat 22.000 euro. El a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Târgu-Jiu în septembrie 2014.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here