Ziua Naţională a Ambulanţei, marcată în premieră

867

Astăzi, 28 iulie 2015, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, are loc o festivitate  la care vor participa toate Serviciile de Ambulanţă din ţară, cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei. De la Gorj participă la manifestări o delegaţie formată din şase angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), în frunte cu managerul Marinică Niculescu.

În acest an se sărbătoreşte Ziua Naţională a Ambulanţei, în premieră. La manifestări participă şi o delegaţie din judeţul nostru. „Fiind prima ediţie, s-a decis să se marcheze la Bucureşti această zi. De la noi se deplasează acolo o delegaţie din şase persoane, între care şi eu, dar, anul viitor vom organiza ceva şi la nivel local”, a confirmat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

Program 28 iulie 2015, Ziua Naţională a Ambulanţei
Organizatorii Zilei Naţionale a Ambulanţei au pregătit un amplu program pentru a marca această zi. La ora 09.00 este Deschiderea oficială a Festivităţii: Imnul României, urmat de Imnul Ambulanţei; Prezentarea istoriei Ambulanţei – dr. Cristian Grasu; Prezentarea Legii 22/2015 privind instituirea Zilei Naţionale a Ambulanţei pe 28 Iulie – Gheorghe Chiş; Prezentarea flotei naţionale a Serviciilor Publice de Ambulanţă a personalului, cât şi a numărului de intervenţii pe semestrul I 2015 – dr. Alis Grasu; Înmânarea plachetelor de recunoştinţă şi sacrificiu pentru colegii accidentaţi şi decedaţi în misiune – Gheorghe Chiş; Un cuvânt din partea oficialităţilor. În final această ceremonie se va închide cu Imnul Ambulanţei, urmat de un salut exprimat de convoiul de ambulanţe prin folosirea sistemelor acustice şi luminoase timp de 1 minut.
La ora 10.00 începe Marşul festiv, care se va desfăşura pe următorul traseu: P-ţa Constituţiei, B-dul Unirii, continuat spre P-ţa Universităţii, (Hotel Intercontinental), B-dul Nicolae Bălcescu, B-dul Magheru, se va continua spre P-ţa Romană, pe B-dul Lascăr Catargiu până în P-ţa Victoria, unde se va face o oprire de cinci minute şi se va difuza IMNUL AMBULANŢEI. Coloana de ambulanţe va continua traseul pe Calea Victoriei, oprire de 5 minute pe Calea Victoriei faţă în faţă cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Ministerul Sănătăţii, unde se va difuza Imnul Ambulanţei, se continuă traseul pe Calea Victoriei, după trecerea podului se intră pe B-dul Naţiunilor Unite, B-dul Libertăţii cu finalizarea traseului în P-ţa Constituţiei. Colana de ambulanţe se va deplasa cu o viteză constantă de 10 km/h având în funcţiune semnalele luminoase pe tot traseul, iar cele acustice doar în reperele mari ale oraşului (la pornire, în intersecţiile mari din traseu şi în locaţiile instituţionale menţionate). În restul traseului va fi difuzat IMNUL AMBULANŢEI.
Grupul de paradă al fiecărui judeţ, va fi transportat cu ambulanţa respectivă, având uşa laterală a celulei medicale deschisă de unde se va flutura de către aceştia steguleţele de sărbătoare, cât şi steagul Serviciului de Ambulanţă respectiv. La ajungerea în P-ţa Victoriei: oprire de cinci minute unde va fi difuzat Imnul Ambulanţei, grupul de paradă se va coborî lateral şi se va aşeza lateral dreapta, iar la oprirea din Calea Victoriei faţă în faţă cu cele două ministere, timp de cinci minute, va fi difuzat Imnul Ambulanţei, iar grupul de paradă se va aşeza lateral stânga lângă ambulanţa judeţului până la finalizarea imnului, urmând a se continua traseul. Ajungerea în P-ţa Constituţiei aproximativ la ora 11.00-11.30.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here