Anul şcolar 2016-2017 debutează cu mai puţini profesori şi învăţători la catedră şi asta deoarece înainte de începerea cursurilor, nu mai puţin de 83 de cadre didactice şi-au depus dosarele de pensionare.
Potrivit Danielei Negoiţă, directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj, în perioada 31 august-1 septembrie, mai mulţi profesori, educatori şi învăţători din judeţ au cerut ieşirea la pensie. “Cererile şi dosarele de pensionare, fie că vorbim despre cei care au împlinit vârsta standard de pensionare ori ies la pensie anticipat, s-au depus numai în zilele de 31 august şi 1 septembrie. Ulterior acestor date depunerea dosarului de pensionare de către cadrele didactice se face numai cu aprobare de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, deoarece se consideră că a început un nou an şcolar. În total, în cele două zile, s-au depus 83 de solicitări”, a declarat reprezentanta CJP Gorj.
Începând de anul trecut, profesorii care au ajuns la finalul carierei, însă mai vor să îşi continue activitatea de predare, trebuie să depună o cerere la instituţia unde predau. Cei care vor da un aviz favorabil ori vor respinge cererea vor fi astfel directorii unităţilor de învăţământ. Astfel, directorii vor fi cei care le vor da aviz favorabil sau nu. Cererile vor fi analizate de consiliul profesoral, iar dacă aceştia primesc acordul, ei vor avea drepturi salariale depline şi vor fi profesori titulari.
Conform Legii nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale, modificată prin OUG nr. 49/2014, cadrele didactice se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat şi anticipat parţial, la data încheierii anului şcolar în care împlinesc vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă cu 5 ani, după caz. Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la trei ani peste vârsta standard de pensionare, anual, la cerere.
Izabella Molnar
Daca inspectoratul scolar nu se opune abuzurilor din scoli atunci faceti ancheta la scoala generala ANINOASA, unde dl. ISFAN se face ca nu vede cum directorul de acolo face angajjeri fara sa respecte legea… a angajat temporar ca femeie de serviciu la scoala sterpoaia o persoana care acum vrea sa o transfere pe un post definitiv la scoala din centru ANINOASA fara a mai da concurs….. domnul ISFAN in ce lege se poate trece de pe un post temporar pe unul definitiv si la alta scoala fara respectatrea prevederilor legale ?….de ce directorul Pietroi tot insista sa faca aceasta ilegalitate nu i-a fost de ajuns ca a facuto cind a angajjato temporar la sterpoaia……oare nu o fi vorba de savirsirea de fapte penale?…. socrul respectivei spune la circiumi si prin comuna ca Pietroi este obligat fata de el si ca a transferato pe post definitiv fara concurs la scoala Aninoasa. In scoala domnule ISFAN contabila si secretara au discutii cu directorul scolii Pietroi, cele doua cerindui sa respecte legea si sa tina concurs….. sunt multe femei care au o situatie grea si vor sa se tina concurs…… Domnul ISFAN aceste aspecte nu va intereseaza?