Sâmbătă, 18 iulie 2020, s-au împlinit 82 de ani de la moartea Reginei Maria a României, ce reprezintă, fără îndoială, mitul feminin cel mai puternic și mai persistent din istoria noastră națională. Într-un imaginar istoric în care predomină personajele feminine negative, Doamna Chiajna, Elena Lupescu, Ana Pauker, Elena Ceaușescu etc., Regina Maria este strălucitoare. Cel mai adesea uităm că era englezoaică, atât de tare s-a identificat cu aspirațiile poporului român.
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha s-a născut la 29 octombrie 1875, în Eastwell Park, Kent, Anglia, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și Irlandei. Tatăl său, Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, a fost al doilea fiu al reginei, iar mama sa a fost Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent, iar la 29 decembrie 1892, la doar 17 ani, s-a căsătorit cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, iar din 10 octombrie 1914 până la moartea sa, în 20 iulie 1927, regel al României. Maria devenind astfel a doua regină a României. Căsătoria a fost celebrată la Sigmarigen, în Germania, iar la 4 februarie 1893 s-au instalat în România. Ferdinand şi Maria au avut împreună şase copii: Carol (n. 15.10.1893 – 4.04.1953), cel care va deveni al treilea rege al României, Elisabeta (n. 12.10.1894 – 14.11.1956) măritată cu regele George al Greciei, Mărioara (n. 6.01.1900 – 22.06.1961) care în 1922 s-a căsătorit cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, Nicolae (n. 3.08.1903 – 09.06.1978), Ileana (n.5.01.1909 – 21.01.1991) soţia arhiducelui Anton de Austria şi Mircea (n.3.01.1913 – 02.11.1916), care a murit după numai patru ani de febră tifoidă. În urma alianţelor matrimoniale realizate de copiii ei în marile case regale din Balcani, reginei Maria i se spunea, în glumă, la începutul anilor ‘30 ai secolului trecut „Soacra Balcanilor”.
Principesa Maria a României s-a implicat de tânără în treburile statului şi pentru binele poporului. În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913) a izbucnit o epidemie de holeră, în iulie 1913, în tabăra românească situată în apropiere de Sofia. În ciuda poruncilor ferme ale Regelui Carol I, principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români. Întoarsă la Sinaia, ea a obţinut acordul Regelui de a organiza o tabără de ajutor pentru aceştia.
În conformitate cu uzanțele caselor regale și într-o încercare de a asigura o implicare mai mare a principesei de coroană în activitățile statului, Regele Carol I decide, în 1896, numirea principesei Maria în calitate de comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori. Maria a fost foarte mândră de această numire, purtând uniforma și conducând regimentul la manifestațiile oficiale, fiind aproape de soldații săi pe timpul războiului. S-a implicat activ în toate acțiunile pe care Regimentul 4 Roșiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roșiori „Regina Maria”) le-a desfășurat de-a lungul vremii.
În anul 1897, principele Ferdinand s-a îmbolnăvit de o formă gravă de febră tifoidă, care a fost aproape de a-i cauza moartea. Maria nu concepea ca toate sacrificiile sale să fi fost în zadar și de aceea va alege să se bată pentru a-l susține pe Ferdinand în lupta sa cu boala și a reușit. După convalescența și însănătoșirea lui Ferdinand, perechea a plecat din țară și a petrecut iarna 1897/1898 pe Coasta de Azur, în compania rudelor Mariei din familia imperială rusă.
La 10 octombrie 1914, a murit regele Carol I, iar succesorul său, Principele Ferdinand, a devenit rege, iar Principesa Maria, regină, însă încoronarea oficială s-a făcut, după 8 ani, la 15 octombrie 1922.
În calitate de regină a României, a urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român. Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiul din Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”. În timpul Primului Război Mondial, îmbrăcată în haine de soră medicală, Regina Maria a organizat spitalele de campanie şi a fost prezentă printre cei suferinzi, împărţind medicamente, mâncare şi pături soldaţilor răniţi pe front sau bolnavilor de tifos. Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial a primit titlul de „Regina – soldat”.
După război, a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței, Georges Clemenceau, sau cu reprezentanții de marcă ai mass-media europeană. Regina Maria a avut o personalitate covârșitoare și un rol deosebit de important în timpul și la sfârșitul războiului. În momentul când șeful delegației române, premierul Brătianu a început să nu mai fie băgat în seamă la lucrările Conferinței de Pace de la Paris, unde se reîmpărțea Europa, regele Ferdinand a rugat-o pe regină să intervină urgent. Sacrificiul Armatei Române risca să nu fie luat în calcule de marile puteri ale Antantei. Inteligența ieșită din comun a reginei, dublată de frumusețea ei, i-a impresionat pe aliații occidentali cărora ea le-a reamintit sacrificiul enorm al ostașilor români, chiar dacă, la un moment dat, teritoriul Romaniei s-a redus la dimensiunile a două-trei județe în jurul Iașului. Când totul părea pierdut, a intervenit miracolul: regina i-a înduplecat pe cei prezenți la redobândirea unor teritorii românești. În urma semnării Tratatului de la Versailles, a rezultat, astfel România Mare, care reunea vechile provincii istorice Transilvania, Bucovina, Moldova, Basarabia, Muntenia și Dobrogea.
În 1926 a vizitat SUA împreună cu principesa Ileana şi principele Nicolae, moment ce reprezintă apogeul popularităţii sale. Ea a fost principalul sfătuitor al Regelui Ferdinand până la decesul acestuia, la 20 iulie 1927. În acest sens, a rămas antologică afirmaţia ambasadorului Franţei la Bucureşti la vremea respectivă, Charles de Saint–Aulaire: „Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”.
Regina Maria a fost şi o îndrăgită scriitoare. Ea a început să scrie mai întâi poveştile pe care le spunea copiilor ei, mai apoi, în anii războiului, a scris pentru soldaţi şi pentru diferite ziare. Întreaga sa operă scrisă între anii 1912 și 1933 totalizează peste 30 de volume de povestiri pentru copii, poezii şi proză, dintre care cele mai cunoscute sunt: Crinul vieții, Minola, Lulaloo, Copila cu ochi albaștri, Stella Maris și memoriile sale apărute în anii 1934-1935 sub titlul „Povestea vieţii mele”. Regina Maria a colecţionat şi lucrări de artă ale unor pictori foarte cunoscuţi precum: Arthur Verona, Ştefan Popescu, Kimon Loghi, Cecilia Cuţescu Storck, Nicolae Vermont, Eustaţiu Stoenescu. Multe din obiectele personale ale reginei pot fi văzute la Maryhill Museum, iniţial locuinţa unui om de afaceri feroviar american din statul Washington, Sam Hill, cu care Regina Maria a purtat o îndelungată corespondenţă.
După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (la 8 iunie 1930), acesta a reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic (pe atunci în România) și Bran. Regina Maria a căutat prin intermediul mecenatului cultural să continue tradiţia începută de regina Elisabeta, sprijinind tinerii talentaţi sau diverse personalităţi consacrate, aflate ele însele în deficit financiar. A construit Palatul de la Balcic şi o cochetă biserică bizantină, Stella Maris, care i-a adăpostit până la retrocedarea Cadrilaterului inima. Cea mai cunoscută dintre scrierile sale, „Povestea vieţii mele” (1934), înregistrează cu minuţiozitate traiectoria sa autobiografică. Dintre celelalte producţii literare se pot menţiona: „Cartea de basme a Reginei Maria” (1923), „Înainte şi după război” (1925), „Stella Maris” (1933).
Regina Maria a fost îndrăgită nu numai în ţară, ci şi în străinătate. În 1935, în urma unor interviuri realizate cu aceasta, scriitoarea şi jurnalista Berthe Vulliemin scria, în prestigioasa publicaţie franceză „Revue des deux Mondes”, următoarele fraze despre regina Maria: „Ceea ce te izbște mai întâi, când întâmpini pentru prima dată pe Regina Maria, e frumuseţea ei. Înfäţişarea sa, căreia i se potriveşte atât de bine termenul de înfăţişare de regină, statura ei înaltă, albeaţa de lapte a tenului ei, ovalul chipului ei, cu trăsături de-o puritate clasică, nasul mic, aquilin, buzele bine desenate şi zâmbetul atât de sincer, atât de blând, ochii de-un albastru intens, deasupra cărora sunt trase sprâncene minunate, fruntea descoperită, părul de un blond de aur, astăzi de-abia incäruntit, dar mai ales expresia privirii, în care străluceşte inteligenţa, bunătatea, încordarea şi adesea bucuria, alcătuiesc un tot de-o atracţie irezistibilă”.
Regina Maria s-a îmbolnăvit în anul 1936. La începutul anului 1938 a fost internată în mai multe sanatorii din Italia şi Germania, existând bănuiala că ar fi avut cancer la esofag şi ciroză. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Regina Maria i-a cerut fiului ei, Carol al II-lea, să-i trimită un avion care să o aducă în România. Monarhul României a refuzat. S-a oferit, însă, Hitler să îi pună la dispoziţie un avion sanitar, pe care îndrăgita regină l-a refuzat însă. Aceasta a ales să vină cu trenul în care, potrivit unor surse, ar fi şi murit. Avea 63 de ani. Decesul a fost anunţat la 18 iulie 1938, la Sinaia, de regele Carol al II-lea. Regina Maria a cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să-i fie păstrată într-o raclă, la Capela „Stella Maris”, a reședinței din Balcic.
Înmormântarea a fost grandioasă. Regina, la dorinţa ei, nu a fost îmbrăcată în negru, ci cu o rochie simplă de culoare albă. Bucureştiul s-a îmbrăcat în culoare sa preferată – violet – şi i-a adus flori roşii. După sicriul ei a mers calul său iubit, cu cizmele regale ataşate la scăriţe, dar şi o sumedenie de membri ai familiilor regale din Europa, ai familiilor nobiliare, diplomaţi de rang înalt, politicieni şi miniştri.
Conform dorinței marii defuncte, la autopsie, inima i-a fost prelevată de către doctorul Nicolae Minovici. După aceea i s-a aplicat o conservare corespunzătoare și așezată într-o casetă octogonală din aur și argint, placată cu 307 diamante. Prețiosul trofeu a fost depus la Biserica „Stella Maris”, din Balcic, doar pentru puțin timp. După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana și așezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974, casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Național de Istorie a României. La 3 noiembrie 2015, la inițiativa regelui Mihai și ca urmare a negocierilor dintre Casa Regală și Ministerul Culturii, inima reginei Maria a fost mutată la castelul Pelișor din Sinaia.
Dintre monarhii României, Regina Maria (1875-1938) a fost cea mai admirată și mediatizată de mass-media de pe tot globul, însăși memoriile politicienilor, diplomaților și scriitorilor vremii o prezentau într-o lumină favorabilă. În timpul Primului Război Mondial Regina Maria și-a dobândit aura unei femei curajoase, contemporanii ei recunoscând că: România are chipul „Reginei Maria”. Aceasta este cunoscută în lumea întreagă pentru acțiunile ei caritabile și munca de infirmieră pe front, în timpul primei conflagrații mondiale. A luat parte la eforturile politice și diplomatice care au dus la unificarea României în anul 1918.
Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai reginei, este și cel care reușește să sintetizeze în câteva cuvinte rolul reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie: „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca și ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”
La zi comemorativă se cuvine să ne înclinăm cu pioșenie în fața icoanei și să ne rugăm pentru slava Reginei Maria și eterna ei amintire.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj
Sursa: http://www.descopera.ro/femei-celebre/13899384-regina-maria-a-romaniei-regina-soldat-care-a-ajuns-sa-fie-marginalizata-de-propriul-fiu, https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Maria_a_Rom%C3%A2niei, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Maria_de_Saxa-Coburg-Gotha
