Perimetrul carstic Şuşiţa Seacă continuă să fascineze şi în ziua de azi pe iubitorii naturii pentru că are în componenţa sa o mare varietate a calcarelor desfăşurată pe o suprafaţă considerabilă. Pantele repezi, porţiunile dificile, precum şi lipsa apei în perioadele secetoase fac din această zonă un teren redutabil în calea cercetării multitudinii de forme şi fenomene carstice existente aici. Profitând de câteva zile frumoase, precum şi de faptul că o parte a drumului de acces a fost asfaltată am reconstituit un traseu parcurs mai demult pe jos urmărind şi încercând să prezint atât cât se poate fenomenele întâlnite în cale.
De la bun început trebuie să remarc faptul că la ora prezenţei mele prin acele locuri nu am întâlnit pe tot parcursul 
traseului gunoaie, resturi menajere ori de materiale de construcţii abandonate. Un lucru bun zic eu dacă este să mă raportez la celelalte obiective turistice din care unele (prezentate la vremea lor) veritabile gropi de gunoi în miniatură şi unde voi continua să parcurg locurile pentru a semnaliza prin media derapajele de la normele de protejare a factorilor ambientali locali.
Circulaţia subterană a apei în acest perimetru constituie şi la ora actuală fenomenul cel mai complex şi în acelaşi timp cel mai interesant. Această circulaţie este favorizată de constituţia geologică a locului (în cea mai mare parte calcare carstificabile), precum şi de particularităţile complexului carstic delimitat de Sohodol şi Şuşiţa Verde.
Astfel, cea mai mare parte din apa izvoarelor Cucute şi Bordului după un scurt traseu de suprafaţă pătrund în subteran şi după o circulaţie subterană determinată de hidrologi pe direcţia NE-SV ajung în perimetrul Cheilor Sohodolului mai precis în sectorul Nările, Gîrla Vacii, Cuptor şi chiar mai departe unde împreună cu pierderile din zona carstică a Sohodolului dau naştere izbucurilor Albulescu şi Balaurul.
Creasta Dîlmei Cucutelor, fenomenul carstic cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţei Seci însoţeşte cheile pe o 
lungime de aproximativ trei km constituind versantul lor vestic şi fiind formate în cea mai mare parte din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de cleanţuri, abrupturi, lapiezuri şi alte fenomene carstice.
În opinia speologilor, de la Clubul de Speologie Emil Racoviţa din Bucureşti, care în perioada 1980-1983, au efectuat primele explorări şi măsurători în acest perimetru, creasta Dîlmei Cucutelor s-a format prin acţiunea combinată a Şuşiţei Seci şi a pârâului Valea Seacă cursurile acestora fiind în final drenate în subteran cu scurte porţiuni de apariţie la suprafaţă. În cadrul explorărilor efectuate în acea perioadă au fost identificate şi avenele: 
Bidăroaia din Dîlma Cucutelor(-22m), avenul F(-37m), avenul I(-12m), precum şi avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei(-88m). Pentru parcurgerea integrală sau parţială a crestei Dîlmei Cucutelor există mai multe trasee cu menţiunea că accesul în avenele întâlnite pe parcurs nu poate fi permis decât cu echipament speologic şi cu solide cunoştinţe legate de alpinismul subteran.
În primul dintre acestea se poate parcurge porţiunea cheilor până la confluenţa cu Valea Seacă de unde se urcă pe creastă şi se parcurge traseul până în şaua La Pârleaz. În alt traseu se poate parcurge drumul cam un kilometru după Valea Seacă, unde o potecă abia vizibilă ne poartă nu fără efort spre creasta Dîlmei. În sfârşit într-un al treilea traseu se pot parcurge cheile pe drumul forestier până la pârâul Bordului de unde se urcă pe firul său până la şaua La Pârleaz. De aici se poate continua traseul până în Bordul Dobriţei sau se poate parcurge Dîlma Cucutelor în sens invers până la confluenţa cu Valea Seacă.
Mugurel Petrescu
