80 de ani de la realizarea Coloanei Infinitului la Petroșani

639

Oameni de cultură şi brâncuşiologi din mai multe localităţi ale ţării s-au reunit, sâmbătă, la Petroşani, unde a fost marcată, printr-un simpozion, o expoziţie şi o piesă de teatru, împlinirea a 80 de ani de la momentul în care Coloana Infinitului a fost turnată în fontă la Atelierele Centrale din localitate.

“Constantin Brâncuşi a fost prezent la Petroşani, în perioada 1-30 august 1937, şi a definitivat proiectul Coloanei Infinitului. Turnarea elementelor din fontă a început la 1 septembrie şi s-a încheiat în prima parte a lunii noiembrie 1937. Între timp, la Târgu -Jiu a fost pregătită fundaţia şi apoi a început montarea monumentului. Inaugurarea oficială a avut loc în anul 1938, împreună cu tot ansamblul format din Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului”, a declarat, vicepreşedintele Asociaţiei PetroAqua, Ovidiu Rizopol, organizatorul evenimentului. Potrivit acestuia, turnarea modulelor care formează Coloana Infinitului s-a realizat sub coordonarea inginerului şef al Atelierelor Centrale din Petroşani, Ştefan Georgescu Gorjan, apreciat ca unul dintre cei mai buni tehnicieni ai vremii. “Dorim să arătăm că această capodoperă a fost realizată şi cu sprijinul unor oameni deosebit de pricepuţi care au muncit în Petroşani”, a mai spus Rizopol. Pe de altă parte, vicepreşedintele Asociaţiei PetroAqua şi-a exprimat regretul că nu s-a reuşit încă înfiinţarea unui muzeu dedicat Coloanei Infinitului la fostele Ateliere Centrale din Petroşani, spaţiul în care a funcţionat vechea turnătorie de fontă fiind demolat.

Infinitul Brâncuși, pe scenă
Simpozionul dedicat lui Constantin Brâncuşi şi Coloanei Infinitului a avut loc la Sala de marmură a Primăriei Petroşani, în paralel cu o expoziţie de filatelie. De asemenea, organizatorii au pregătit mai multe copii după fotografii ale vremii în care sunt prezentate imagini surprinse începând cu turnarea Coloanei Infinitului, continuând cu executarea fundaţiei şi finalizând cu montarea ultimului element al acesteia. Manifestarea s-a încheiat în cursul serii, la Teatrul ID Sîrbu, din Petroşani, unde a fost prezentată piesa cu titlul “Infinitul Brâncuşi”, semnată de dramaturgul Valeriu Butulescu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here