80 de ani de la părăsirea definitivă a tronului de către Regele Carol al II-lea

889

După ce a adus țara într-o situație critică, Regele Carol al II-lea abdică la 6 septembrie 1940, fiul său, Regele Mihai I, revenind în fruntea țării. Carol al II-lea (1893 – 1953) este cel mai controversat rege al României.

Carol al II-lea al României s-a născut la 15 octombrie 1893, la Sinaia, România și a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. După o tinerețe aventuroasă, în 1925 s-a despărțit de soția sa Elena, iar Regele Ferdinand l-a îndepărtat din Familia Regală şi l-a desemnat ca moștenitor al coroanei României pe tânărul său nepot, Mihai. Carol s-a stabilit la Paris, împreună cu Elena Wolf-Lupescu, sub numele de Carol Caraiman.
Astfel, prima domnie a MS Regele Mihai I a început în 1927, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I, la 20 iulie 1927, Regele-copil a fost tutelat de o Regentă condusă de unchiul Său, Principele Nicolae al României.
După negocieri cu Iuliu Maniu, Carol Caraiman s-a întors în țară pe 6 iunie 1930 și a fost proclamat rege după două zile. Deși promisese că renunță la relația cu Elena Wolf-Lupescu, a exilat-o pe regina-mamă Elena și și-a adus iubita la București.
Cei zece ani de domnie 1930 – 1940 au fost marcați pe de-o parte de o creștere economică și de o dezvoltare culturală, dar pe de altă parte de o destrămare a democrației. A influențat cursul vieții politice prin manipularea partidelor politice și, în final, prin suprimarea lor.
Una dintre forțele ostile lui Carol al II-lea a fost „Mișcarea legionară” condusă de Corneliu Zelea Codreanu, mișcare ce înregistra tot mai multă popularitate, grație formelor sale neobișnuite de manifestare: sprijin dat țărănimii în gospodărie, tabere de muncă în construcții. Dar actele de violență, atacurile antisemite și criticile acerbe aduse partidelor, au determinat luarea de măsuri împotriva legionarilor. Războiul fățiș dintre rege şi Corneliu Codreanu s-a accentuat odată cu succesul electoral din 1937 al legionarilor care ajunseseră a treia forță în țară. O forță pe care Carol avea să o decapiteze în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 când a ordonat execuția lui Codreanu, aflat deja sub arest la închisoarea Jilava.
În 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, a abolit Constituția din 27 februarie 1938 şi a dizolvat „Corpurile legiuitoare”, instaurând un regim de autoritate monarhică. Pe acest fond, treptat, regimul său își pierde sprijinul de care se bucurase instituția monarhică în România până atunci, astfel că, în 10 ani, situația devenise foarte grea.
În acest context, a apărut în prim plan figura generalului Ion Antonescu. Deși era un cunoscut adversar al șefului statului, Antonescu era considerat de Carol al II-lea singura persoană capabilă să restabilească ordinea în țară la acel moment. Generalul se bucura de autoritate în cadrul armatei, avea încrederea „Gărzii de Fier”, iar Iuliu Maniu și Dinu Brătianu nu manifestau o opoziție vehementă față de persoana acestuia. Pe 4 septembrie 1940, regele îl numește pe Antonescu în funcția de președinte a Consiliului de miniștri, iar în seara următoare, generalul i-a cerut lui Carol să-l investească cu puteri depline. Deși inițial a refuzat, pe la orele 03.50 din dimineața zilei de 5 septembrie, regele a semnat decretul prin care Ion Antonescu, prim-ministrul României, era învestit cu puteri depline în stat. Pe fondul continuării manifestațiilor publice, pe la orele 21.30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei şi anturajului regal. Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineața zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat un manifest în care aprecia: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează țara, care se găsește în fața unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei”. Generalul Antonescu a semnat imediat un decret-lege în care se afirma că: „Având în vedere actul de abdicare a M.S. regelui Carol al II-lea”, succesiunea la tron revenea Marelui Voievod Mihai. În consecință, acesta a fost invitat să depună jurământul. Spre după amiază, Mihai a depus jurământul prin care devenea din nou rege al României.
„Eroticul ăsta e o primejdie şi pentru ţară şi pentru noi; să mulţumim Providenţei că putem scăpa de el”, i-a spus Ion I.C. Brătianu lui Gh. Tătărescu, puțin înainte de reuniunea de Consiliu de Coroană care lua act de renunțarea lui Carol al II-lea la tronul României.
Generalul Antonescu i-a promis lui Carol al II-lea protecție împotriva legionarilor despre care toată lumea știa că juraseră răzbunarea lui Codreanu.
Astfel, în dimineața zilei de 7 septembrie 1940, Carol al II-lea a plecat din țară însoțit de Elena Lupescu și Ernest Urdăreanu, cu un tren special alcătuit din 12 vagoane, încărcate cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeștri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereții palatelor regale de la Pelișor și Peleș. Un grup de legionari au tras focuri de armă asupra trenului regal, dar nu au reușit să-l oprească.
După abdicare, Carol al II-lea și Elena Lupescu au locuit în Statele Unite ale Americii, Brazilia şi Portugalia.
A murit la 4 aprilie 1953, fiind înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril.
Din 2003, rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Argeș, acolo unde sunt înmormântați și predecesorii săi, dar și fiul său Mihai.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here